Venera I.

Inteligența – este dependentă din punct de vedere fiziologic de structurile cortico-subcorticale, care sunt diferite și specializate.

Emisfera cerebrală dreaptă - controlează activitatea și funcțiile mâinii, piciorului, ochiului, urechii de pe partea stângă a corpului; guvernează capacitatea de sinteză, elaborează stările pasionale, realizează conexiunile pentru percepțiile spațiale, pentru forme în general. Activitatea predominantă a emisferei cerebrale drepte dă șansă de reușită în literatură, în artă, pentru că este sediul imaginației, al creativității.

Emisfera cerebrală stângă - controlează activitatea și funcțiilor mâinii, piciorului, ochiului, urechii de pe partea dreaptă a corpului, guvernează capacitățile analitice, favorizează înclinația spre măsură, ordine, armonie, raționalitate și controlează structurile limbajului articulat. Predominanța activității emisferei cerebrale stângi conduce la o mai mare sensibilitate la dezorganizare și la stres. 

Cele două emisfere conlucrează permanent.

Persoana cu dominantă cerebrală dreaptă tinde să fie extravertită, evită detaliile și înregistrează conceptele, sesizează rapid ideile și este capabilă să le lege într-o imagine cu sens; masa sa de lucru este dezorganizată; începe multe activități în același timp.

Persoana cu dominantă cerebrală stângă dobândește cunoștințe mai ales prin lecturi, știe să se exprime verbal, gândirea și scrierile sale sunt logice, masa de lucru este organizată pentru o eficacitate maximă.


Există mai multe tipuri de inteligență:

Scurtă compunere - categoria: portret/caracterizare.

Îmi amintesc cu bucurie de leagănul copilăriei mele, de casa bătrânească a bunicii, unde mi-am petrecut prima parte din copilăria mea. Îmi apar în minte chipul luminos al bunicii, glasul ei blajin și ochii strălucitori ca două perle misterioase.

Bunica era întotdeauna vioaie și veselă, o femeie ca pâinea cladă, mereu zâmbitoare, ce răspândea dintr-însa valuri de blândețe.

Adesea, mă lua de mânuță și-mi arăta grădina, mă plimba prin curte; seara îmi spunea povești, pe care eu le ascultam vrăjită. Sub povara anilor, în părul bunicii se iviseră fire de nea, dar acestea nu o împiedicau să fie cea mai frumoasă femeie - așa cum îmi părea mie - în straiele țărănești pe care și le lucrase cu màna ei, în tinerețe.

De câte ori mă lua cu ea să dea de mâncare la animale și la păsările de curte, eu o admiram cum le împărțea hrana și le chema după anumite cuvinte și după nume; parcă era mama lor, căci toate o ascultau și se adunau la chemarea ei.

Primăvara, când înfloreau ghioceii, viorelele și brândușele, mergeam în poieniță și umpleam, împreună, coșulețul cu flori, din care bunica lega buchețele și le așeza la fereastră.

Vara, când mergeam la râu să luăm apă ori să spălăm lâna, bunica îmi dădea voie să intru în apa cea uimitor de limpede, căutându-mă des cu privirea, să nu mă îndepărtez.

Toamna, când aduna legumele și fructele din grădină, punea deoparte pentru mine (și pentru frații mei) câteva dintre cele mai frumoase roade.

Iarna, în serile cu lună rece, bunica stătea lângă sobă torcând din fuiorul fermecat, cuprinsă de gânduri și de amintiri pe care le încheia printr-un oftat, ce eu nu-l înțelegeam la vârsta mea de atunci.

Duminica și în zilele de sărbătoare, bunica ieșea în sat și mergea la biserică. Se îmbrăca punând pe dânsa cele mai bune straie și își așeza pe cap o maramă de mătase. Stătea de vorbă cu alte femei și le dădea deseori sfaturi înțelepte. 

Toate acestea s-au petrecut aievea, până când bunica a trecut la ceruri.

Câtă frumusețe sufletească, sensibilitate, duioșie și bogăție spirituală a avut bunica! Ce femeie harnică și optimistă a fost! Nu o voi uita niciodată!

 

Scurtă compunere - categoria: povestioară.

Era o după-amiază de vară. Tocmai se zvântase pământul după o ploaie torențială. Soarele, prințul luminii, apăruse iarăși, și afară se reîncălzise. Cezar, un băiat de vreo șase anișori, se plimba prin grădină. Mama sa gătea în bucătărie.

Băiatul privea cerul limpede ca lacrima, dorind să vadă avionul tatălui său, deoarece acesta plecase de aproape o săptămână de acasă, la serviciu. Dar pe bolta senină nu pluteau decît cîțiva norișori albi. Din grădină, micuțul a ieșit la portiță să vadă dacă vine tatăl său, căci poate aterizase la aeroport deja și acum venea spre casă. Copilul s-a întors dezamăgit și a intrat în camera sa: „- De ce tata este tocmai pilot?”, se întreba el, cuprins de umbra îngrijorării.

O dată cu lăsarea serii, copilul a adormit.

Iată că, în vis, Cezar era purtat prin marea seninului de un norișor alb ca spuma laptelui. Norii, uriașii văzduhului, i se păreau că sunt niște munți acoperiți cu nea. Cum călătorea așa, prin inima cerului, simțea că în jurul lui se petrece o minune. Norișorul îl purta necontenit și îi vorbea:

„- Micuțule, vreau să îți arăt Împărăția Norilor, pe unde trece adesea tatăl tău.” Băiatul stătea cuminte pe norișor și privea în jur.

„- Uite, în partea aceea își au locuința Vântul, Viforul și Gerul” - și norul întinse o mână arătând spre miazănoapte. „- Spre răsărit locuiește Soarele, împăratul de foc al zilei. Acum te voi duce la Palatul Alb, unde domnește Regele Norilor.”

În curând ajunseră la porțile Palatului Alb, unde păzeau patru nori de alabastru. Porțile se deschiseră și norișorul împreună cu băiatul intrară. Înăuntru totul era zugrăvit în culorile tăcerii. Din loc în loc diamante străluceau, iar încăperile erau împodobite cu cristale, argint și pietre prețioase. Au înaintat amândoi pe un coridor lung cât calea răbdării și au ajuns în fața unei uși. Norișorul a bătut la ușă, iar ușa s-a deschis.

„- Zi-nnorată, preamărite Rege!”

„- Și ție! Dar cine este micuțul?”

„- Eu sunt Cezar. Tatăl meu este pilot și a plecat cu avionul. Nu l-am mai văzut de aproape o săptămână.”

Regele s-a ridicat de pe tronul său și a privit printr-o oglindă vrăjită, apoi a spus:

„- Tatăl tău este în drum spre casă.”

Băiatul a privit, nedumerit, oglinda.

„- Este o oglindă fermecată și prin ea văd totul de pe Pământ. Dar, acum, vino cu mine.”

Regele l-a luat de mână pe Cezar și, purtați de aripa vântului, i-a arătat tot palatul. „-Uite, aici este laboratorul de făcut vise. Moș-Ene lucrează aici și făurește vise pentru toți cei de pe Pământ. El are soluții magice pe care le amestecă și, astfel, dă naștere viselor.”

Mai târziu, Cezar a întrebat: „-De ce dați furtuni pe Pământ?”

„-Când vedem că oamenii sunt răi, mincinoși sau nedrepți, noi - norii - ne supărăm și-i pedepsim. Dacă sunt buni, noi le aducem ploaia, atât de necesară pentru culturile de pe câmpuri. Dacă ești bun, vei fi întotdeauna un prieten al norilor”, i-a spus Regele în final.

Dar iată că un glas l-a trezit, pe băiat, din vis. Era glasul tatălui său care se întorsese de la serviciu, din călătorie. Copilul era cuprins de lumina fericirii. Când tatăl lui s-a apropiat de el, Cezar i-a spus: „- Tată, când voi crește mare, vreau să fiu și eu pilot!”

 

„Micul Prinț” („Le Petit Prince”), scrisă de Antoine de Saint-Exupéry, este o carte cu adevărat deosebită aparținînd literaturii universale, dedicată atât copiilor cât și oamenilor mari, o carte ce merită citită și recitită ori de câte ori simțim nevoia unui suflu proaspăt în viețile noastre, unei raze de lumină și a unei bucăți de cer deasupra vieții noastre.

le petit prince

Iată doar câteva fraze memorabile din „Micul Prinț”, pe restul vă lăsăm să le descoperiți singuri...:

Imaginea de sine – se identifică în scris în litera "t", mai precis în bara literei "t".

Cu cât bara este trasată mai spre vârful literei, cu atât persoana are o imagine de sine mai bună. Pentru a identifica imaginea de sine, se vor observa doar literele "t" care au bara liberă, fără a fi legată de litera următoare. Când bara din "t" este legată de litera următoare, aceasta semnifică fluiditate în gândire.

De multe ori apar în scris litere "t" cu imagine de sine medie-înaltă și respectiv joasă. Acest lucru înseamnă că persoana în cauză are imagine de sine bună în unele contexte ale vieții, iar în altele exact opus. Dacă bara de la litera "t" se află în vârful literei, acest lucru semnifică o imagine de sine impecabilă. În acest caz există riscul unei supraevaluări.

Cànd analizăm scrisul unei persoane, trebuie să ne asigurăm că o respectăm. Unei persoane cu încredere în sine slabă nu trebuie să-i spunem în mod direct accest lucru. Putem să-i spunem că de multe ori se simte neputincioasă și nu are încredere suficientă în forțele proprii deși poate avea succes.

Sinceritatea – se identifică în scris în litera "o".

Dacă litera "o" este scrisă fără bucle (ca cifra 0), acesta semnifică un nivel ridicat de  sinceritate.

"Mincinosul patologic" - scrie litera "o" cu două bucle - una în stânga, cealaltă în dreapta - care se intersectează (e obligatoriu să se intersecteze). El va minți dacă este pus într-o situație limită din care nu știe cum să scape; va minți pentru a ascunde unele defecte/neajunsuri pe care le are. Nu este o persoană integră, ci una cu mai multe măști, cu o doză mare de ipocrizie, putând înșela sau minți ușor.

O buclă în dreapta (în cadrul literei "o") înseamnă secretivitate. O buclă în stânga înseamnă autoînșelare (negarea realității).

Entuziasmul – energia pozitivă, manifestată și la nivel fizic (nu ține de așteptări, fiind diferit de optimism). Se observă tot în bara literei "t".

Persoanele entuziaste scriu bara literei "t" foarte lungă. Entuziasmul apare la persoanele cu imagine de sine bună, dar nu este o regulă. De cele mai multe ori, entuziasmul este trăsătura persoanelor ce își setează obiective provocatoare, motivante ("vitaminele pentru trup"). Entuziasmul excesiv are dezavantaje. 

Trebuie respectată și opțiunea persoanelor de a fi pragmatice (la polul opus entuziasmului).

 

Cartea „Cum să vorbim în public” (Editura Curtea Veche, București, 2000), sau „Public Speaking and Influencing Men in Business” (1926, 1937, 1955, 1956), scrisă de Dale Carnegie (pe numele său real Dale Carnegey), oferă o colecție de sfaturi practice pentru stăpânirea fricii de a vorbi în public, pentru gestionarea emoțiilor, pentru dobândirea încrederii în sine, pentru perfecționarea exprimării ideilor într-un mod care să capteze interesul auditoriului și pentru alcătuirea și ținerea în public a unui discurs reușit.

Cum sa vb in public.png

Dale Carnegie prezintă patru condiții de bază care trebuie respectate pentru a deveni buni vorbitori în fața publicului:

„Se măsurau virtuţile 'ntr-o joacă,
Cu umbrele ce aruncau sub soare:
Aceea-i cea mai sfântă şi mai mare
Care mai lungă umbră o să facă.

Era o dulce luptă făr’ de preget,
Dădeau cu pasul larg peste nisip...
Una strigă că le-a-ntrecut cu-n deget
Şi-o-ncununară în anume chip.

Iubirea sta deoparte şi privea
Hârjoana lor, cuminte, de-a regina...
Şi cât de tare o bătea lumina,
Ea nici un fel de umbră nu făcea…"

                         (Vasile Voiculescu)

„Primeneşte-ţi, gazdă, casa,
umple vadra, pune masa,
fă potecă prin grădină
şi-n pridvor ţine lumină;
că venim de multişor,
drumul nu ne-a fost uşor,
tot prin viscol, tot prin zloată,
ziua toată, noaptea toată;
gerul iernii ne-a pătruns
dar, de-ajuns, tot am ajuns,
să-ţi cântăm, să-ţi colindăm,
vestea Naşterii să-ţi dăm;
să te bucuri, să te-nchini
de belşug pentru grădini,
de mioare prin ponoare,
de credinţă şi de soare,
de noroc la iarmaroc,
de copii pe lângă foc."

                   (George Ţărnea)

„Casa-n care am intrat e de binecuvântat
După legea creştinească, numele să-şi împlinească
Şi-ntre lumânări aprinse, mesele să-i fie-ntinse
Şi-ncărcate cu bucate, să trăiţi în sănătate
Şi-n unire şi-n cinstire, că ne-aţi dat adăpostire!

Pe podele de nuiele duc copiii-n palme stele
Să le lase pe la case unde-s gazdele miloase;
Şi, cu dragoste creştină, duc copiii-n pumni lumină;
Drumu-i greu, zăpada-i mare, vin copiii pe cărare,
Să tot taie neaua-n două, duc copiii-n gene rouă;
Şi tot cântă din colinde până gerul nu i-o prinde,
Până vremea nu le-o trece pe poteci sub lună rece;
Prin fuioare de ninsoare, duc copiii-n suflet soare
Să-l împartă cu iubire, ca un leac de împlinire,
De tot răul care-ngheaţă, duc copiii-n cântec viaţă;
Şi-n cuvinte Daruri Sfinte, de la Dumnezeu-Părinte
Toţi Le poartă să Le-mpartă, de Crăciun, din poartă-n poartă;
Şi din poartă până-n casă, dâre de Lumină lasă,
Să rămână-n casă Toate, La mulţi ani cu sănătate!"                                            

                                                        (George Ţărnea)

Pagina 3 din 14