Superalimente

SPIRULINĂ (< fr.) s. f. Gen de cianobacterii care alcătuiesc filamente spiralate, răspândite în ape dulci, salmastre (cu salinitate redusă) și marine (Spirulina platensis); comestibilă, este folosită ca supliment nutritiv în industria medicamentelor.
Algele albastre-verzi sunt organisme procariote (organisme primitive monocelulare, cu structură simplă), aparținând de încrengătura Cyanophyta. În pofida numelui de "algă", algele albastre-verzi sunt bacterii, nu organisme eucariote precum algele. Algele albastre verzi sunt înrudite cu familia algelor numai prin cloroplastul specific alegelor eucariote (care au nucleu tipic, separat prin membrană). Toate formele sunt autotrofe (capabile să sintetizeze independent substanțe organice din cele anorganice). Culoarea o datorează pigmentului albastru ficocianina, care, împreună cu clorofila, dau algei culoarea albastră-verzuie. Pigmenții sunt împrăștiați haotic în citoplasmă. Spirulina (Spirulina Platensis), este cea mai cunoscută din categoria algelor albastre.


spirulinaSursa foto: wikipedia.org

Această algă crește în mod natural în lacuri și iazuri, însă spirulina de cea mai bună calitate crește în medii controlate aflate în zone cu climă însorită și caldă, cu acces la apă bogată în minerale proaspete. Spirulina are nevoie de căldură și lumină pentru a-și activa procesul de fotosinteză. Cu cât clima este mai caldă, cu atât spirulina va crește mai bine.
În plus, spirulina trebuie crescută în medii naturale, dar controlate, în care există cât mai puțină poluare sau deloc. Poluarea poate contamina spirulina, ducând la culturi nesigure pentru sănătate și de slabă calitate.

Conține: minerale (cupru, fier, magneziu, potasiu, mangan etc.) și vitamine (fiind una dintre puținele surse vegetale de vitamină B12), ficocianină, proteine vegetale, fermenți, acizi grași (Omega-3, Omega-6), carotenoizi (zeaxantină și clorofilă), polizaharide, sulfolipide, sare, triptofan, tirozină.

Spirulina era consumată de vechii azteci și a reapărut în atenția cercetătorilor ca un aliment foarte sănătos după ce NASA l-a folosit cu succes ca supliment alimentar pentru astronauții din misiunile spațiale. Spirulina a fost promovată de la finalul anilor ’80 de organizații de încredere, ca Națiunile Unite și Organizația Mondială a Sănătății (care o recomandă în combaterea malnutriției infantile și pacienților cu HIV).
Spirulina se găsește sub formă de pulbere (permite amestecarea în sucuri naturale, smoothie-uri, iaurt, prăjituri, batoane energizante și alte preparate) sau sub formă de tablete sau capsule. De asemenea, se utilizează în măștile pentru un ten curat, strălucitor și sănătos.

Proprietăți terapeutice:
- este utilizată în combaterea: alergiei, ulcerului, anemiei, intoxicației cu metale grele (metale care pot fi eliminate din corp cu ajutorul spirulinei sunt cadmiul, tetraclorura de carbon, fluorul, fierul, plumbul și mercurul);
- se utilizeză și în curele de slăbire;
- are rol în detoxifiere;
- stimulează regenerarea celulelor pielii;
- întărește sistemul imunitar;
- apre proprietăți antiinflamatoare;
- are rol în oxigenarea sângelui;
- sporește peristaltismul;
- are rol antiseptic, calmează inflamațiile gastrice;
- previne atacurile de cord;
- este o „armă” împotriva malnutriției în țările subdezvoltate, acoperind nevoile nutriționale ale populației;
- ajută la scăderea colesterolului;
- este un energizant natural; contribuie la combaterea oboselii cronice;
- accelerează metabolismul;
- previne afecțiunile globilor oculari - cataracta, miopia, glaucomul și degenerescența maculară, datorită conținutului important de vitamina A;
- susține dinții și oasele, având un conținut considerabil de calciu;
- tratează candidoza - datorită proprietăților antimicrobiene;
- ajută la protejarea ficatului și la refacerea celulelor hepatice;
- ameliorează simptomele premenstruale precum crampe, balonări sau schimbări de dispoziție;
- tratează unele tulburări de natură psihică precum anxietatea, depresia ori deficitul de atenție, îmbunătățește memoria, protejează creierul împotriva bolilor degenerative precum Alzheimer sau Parkinson.

Precauții:
- nu se administrează spirulină în cazul afecțiunilor glandei tiroide (hipertiroidie), în cazul afecțiunilor renale, în cazul bolilor autoimune precum artrita reumatoidă, lupusul sau scleroza multiplă în plăci;
- întrucât spirulina conține sare, persoanele care rețin fluide în corp sau suferă de hipertensiune arterială trebuie să consulte medicul specialist înainte de consum;
- se recomandă prudență și în cazul persoanelor care urmează tratamente medicamentoase, femeilor însărcinate sau care alăptează;
- pentru că are în compoziția sa fenilalanină, nu trebuie să fie consumată de către persoanele care au fenilcetonurie.

 

Mierea

Publicat de

MIÉRE s. f. Substanță semilichidă, gălbuie, dulce și aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime, culeasă și produsă de albine din nectarul florilor.
Mierea (din latină melem; în greacă μέλισσα înseamnă „albină”) este un produs apicol obținut prin transformarea și prelucrarea nectarului de către albine și depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana populației din stup. Obținerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent și din trecut.

mierea
Sursa foto: wikipedia.org

Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonienii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris "miere" de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastrointestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă.

Clasificare
După proveniență:
- miere de flori, (florală), provenită din prelucrarea nectarului și polenului cules de albine din florile plantelor melifere,
- miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte părți ale plantei, în afară de flori; poate fi de origine animală sau vegetală.
După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul:
- miere monofloră, provenită integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor unei singure specii: (rapiță, salcâm, tei, floarea soarelui, mentă, manuka, tualang, coriandru, sulfină, albastrele, zmeură etc.)
- miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.
După modul de obținere:
- în faguri (se livrează în faguri),
- scursă liber din faguri,
- extrasă cu ajutorul centrifugii,
- obținută prin presarea fagurilor,
- topită (fagurii sunt încălziți).
După consistență:
- lichidă (fluidă),
- cristalizată (zaharisită).
După culoare: - incoloră, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună sau roșcată.
După aromă, diversele sorturi de miere, se apreciază prin miros și degustare, indicându-se denumirea speciei de plante din care provin.
La clasificare se mai poate lua în considerare și: compoziția chimică, puritatea, puterea calorică.

Culoarea
În raport cu substanțele colorate care se găsesc în nectar și care sunt pigmenți vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă - culoarea mierii diferă de la incolor până la neagră (incoloră, galbenă deschis, aurie, roșiatică, verzuie, brună). La mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea își pierde culoarea inițială, de obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizării se deschide.

Producerea mierii
Albinele lucrătoare recoltează nectarul sau mana cu ajutorul aparatului bucal (trompa) și le înmagazinează un timp în gușă, unde sunt amestecate cu salivă, iar la sosire transferă conținutul zaharat albinelor din stup, care îl prelucrează în continuare, până se obține produsul finit.
În mod natural, când mierea are sub 20% apă, albinele o căpăcesc. Când fagurele este acoperit 2/3 din suprafață cu ceară, mierea de albine poate fi extrasă.

Constituenții majori ai mierii sunt apa și substanțele zaharoase (fructoză, glucoză, sucroză etc.), care reprezintă 99% din miere. Substanțele nezaharoase se găsesc în cantități mici în mierea de albine, aproximativ 1% din miere: fermenții, sărurile minerale (principalele elemente minerale din miere sunt: sodiu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, aluminiu, mangan, fier, clor, sulf, siliciu, cât și unele microelemente: beriliu, galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint), vitaminele (Vitamina B1, Vitamina B2, Vitamina B6, Vitamina PP, Vitamina H, Vitamina B12, Vitamina C, acid pantotenic, acid folic, rutină, provitaminele A, Vitamina K).

Cristalizarea mierii
Toate sortimentele de miere pot cristaliza, în funcție de compoziție, temperatură și alți factori.
Glucidele (fuctoza, glucoza etc.) sunt responsabile de cristalizare, rezultat al tendinței naturale de a se transforma în cristale în cursul depozitării. Temperatura scăzută accelerează cristalizarea.
O miere cu un conținut ridicat de fructoză își păstrează mai îndelungat fluiditatea (ex.: mierea de salcâm); o miere cu un conținut ridicat de glucoză cristalizează mai repede (ex.: mierea de rapiță).

Utilizare
Mierea este foarte des folosită în alimentație, în cosmetică sau ca medicament, fiind foarte apreciată de medicina populară.
Mierea nu trebuie încălzită peste 35-40 grade Celsius pentru a nu-i distruge toate enzimele și proprietățile active.
Mierea de albine nu are doar calități nutritive ci, în urma studiilor, s-a demonstrat că are și o acțiune terapeutică eficientă, ce se exercită atât asupra afecțiunilor digestive, cât și în afecțiunile hepatobiliare, cardiovasculare, respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos, ale aparatului urinar, în bolile de nutriție și cele infecțioase, în afecțiunile sanguine și în cele cutanate.

Proprietăți terapeutice:
- proprietăți antibacteriene, ajutând la vindecarea diverselor tipuri de infecții;
- ajută la vindecarea rănilor și ulcerațiilor, accelerează refacerea țesuturilor;
- ameliorează durerile de gât și tusea;
- ajută la asimilarea calciului în organism;
- are efecte hepatoprotectoare;
- stimulează diureza;
- reduce inflamațiile;
- crește anduranța sportivilor și este o sursă de energie care nu induce hipoglicemia, fiind un aliment potrivit pentru a fi consumat înainte de antrenamente;
- întărește sistemul imunitar și ajută la ameliorarea simptomelor alergiilor, stimulează producția de anticorpi contribuind astfel la prevenirea îmbolnăvirilor;
- este de ajutor în tratarea unor afecțiuni ale pielii, printre care dermatita atopică sau psoriazisul;
- contribuie la sănătatea sistemului digestiv, ajută la echilibrarea florei intestinale și la menținerea unui tranzit intestinal optim;
- mierea are un conținut ridicat de antioxidanți, elemente care contribuie la prevenirea unor tipuri de cancer;
- este ideală pentru calmarea emoțiilor și a stresului pre-examen;
- facilitează asimilarea calciului și a magneziului la nivelul țesutului osos;
- este cardioprotectoare, având proprietăți de hrănire a mușchiului cardiac, fiind asociată cu efecte hipotensoare;
- combinația dintre miere și laptele de capră a fost folosită pentru tratarea infecțiilor bronșice;
- mierea naturală determină o creștere mai mică a valorilor de zahăr din sânge decât zaharurile rafinate, mai ales în cazul persoanelor cu diabet zaharat de tip II; puțină miere neprelucrată poate fi adăugată în băuturile bolnavilor de diabet zaharat de tip II, atunci când apare pofta de alimente sau băuturi dulci;
- mierea de tei este un foarte bun și natural sedativ nervos, este calmantă, este recomandată în insomnii și în afecțiuni ale sistemului nervos; de asemenea, ea este utilizată cu succes și în răceli, tuse și alte afecțiuni ale căilor respiratorii (bronșite, laringite);
- mierea de salcâm este asimilată foarte ușor și oferă organismului energie, substanțe bioactive și nutritive, de aceea este recomandată copiilor, gravidelor, persoanelor în convalescență și pentru întărirea sistemului imunitar;
- mierea de coriandru este un ideal pansament gastric (datorita pH-ului ușor alcalin) și are efecte benefice pentru tratarea ulcerului și a gastritelor hiperacide, protejează ficatul și ajută în constipație, balonări și indigestie;
- mierea de rapiță este indicată în afecțiuni ale căilor respiratorii, ale sistemului osos, ale rinichilor, ajută pancreasul și splina, protejează ficatul;
- mierea de floarea soarelui este bogată în flavonoizi, uleiuri volatile, substanțe minerale și are o proprietate unică : datorită conținutului de lecitina pură, ajuta la întărirea memoriei și dezvoltarea intelectului; de asemenea, mierea de floarea soarelui este una din cele mai energizante, fiind recomandată a fi utilizată și în cazuri de anemie, de efort fizic și intelectual, în stări de oboseală;
- mierea de pădure are următoarele proprietăți: imunostimulantă, antioxidantă, antiinflamatoare, depurativă, laxativă; este recomandată în osteoporoză și afecțiuni articulare la adulți și vârstnici, în tratarea rahitismului la copii și adolescenți, pentru refacerea sistemului imunitar slăbit, în cazul bolilor infecțioase, bolilor intestinului gros, anemiei și afecțiunilor gastro-intestinale, a lipsei de vitamine și minerale și pentru eliminarea toxinelor din organism;
- mierea de baltă are un conținut ridicat de vitamina C și este tonifiantă; are următoarele utilizări terapeutice: dischinezii biliare și gastro-intestinale, antiseptic în spasme pilorice, calmează durerile, ușurează digestia și combate balonarea;
- mierea de lavandă are proprietăți antiseptice și antiinflamatoare, este recomandată persoanelor care au deficiență de calciu sau celor care suferă de osteoporoză pentru a-și întări oasele; este potrivită pentru tratarea infecțiilor tractului respirator, plămânilor și pentru calmarea tusei;
- mierea de păpădie este eficientă în tratarea bolilor hepatice (ciroză, colecistită, colelitiază), boli gastrice și constipație;
- mierea de castan este folosită pentru a trata diverse boli și inflamații, cum ar fi ulcerele, hepatita, bacteriile din sistemul urinar și circulația sangvină deficitară;
- mierea de manuka este un antibacterian, antiseptic și antiinflamator foarte puternic; cicatrizează și vindecă rănile pielii, este foarte eficientă împotriva bacteriilor cele mai rezistente, cum ar fi Stafilococul auriu meticilino-rezistent, o bacterie care este rezistentă la antibiotice.

Cu toate calitățile sale prețioase, mierea are și contraindicații pentru pacienții care suferă de obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficiență pancreatică exocrină, cât și în anumite tulburări alergice.

Mierea de albine este utilizată și în industria cosmetică la scară largă, pentru:
- ameliorarea acneei - datorita proprietăților antibacteriene;
- curățarea tenului;
- hidratare - mierea are efect emolient și lasă pielea catifelată, ajutând la protejarea ei în sezonul rece;
- protejarea buzelor de efectele nocive ale vântului și frigului;
- hidratarea părului;
- prevenirea ridurilor, datorită conținutului ridicat de antioxidanți.

Mierea terapeutică
- este o miere specială extrasă direct din fagure (fără a fi centrifugate ramele), nefiind mult timp în contact cu aerul din mediul înconjurător;
- se recomandă în afecțiuni oculare (sub supravegherea unui apiterapeut);
- se poate administra și intravenos, în revitalizarea organismului, curățarea vaselor de sânge etc.;
- se aplică la coada ochiului, sub formă de picătură (ustură!); ochiul va lăcrima intens, dar acest lucru este necesar; se dolosește în: plăgi oculare, arsuri, cheratite, uveite, iritocite, cataractă, oboseală oculară, curățarea ochilor.

 

Lăptișor de matcă = produs secretat de glandele faringiene ale albinelor doici, care constituie hrana larvelor de matcă, utilizat în medicină și în cosmetică.
Lăptișorul de matcă este hrana puietului din stup și a reginei albinelor, folosit imediat ce este produs (o matcă poate trăi între 4 și 6 ani, iar o albină trăiește în medie circa 40 de zile; matca este hrănită exclusiv cu lăptișorul de matcă).
De culoare alb-gălbui, “laptele albinelor”, aşa cum mai este cunoscut, are un gust acrişor, puternic astringent și un aspect perlat. Reprezintă un produs apicol de excepție, care are cel mai mare conținut de vitamine raportat la unitatea de volum. Are proprietăți imunostimulatoare și vindecătoare excepționale.

laptisoruldematcaSursa foto: wikipedia.org

Lăptișorul de matcă reprezintă singura sursă de acid 10 HDA de pe pământ (un ingredient activ al lăptişorului ce îi conferă, alături de alte substanţe, proprietăţi antibacteriene, antifungice şi antivirale puternice). De asemenea, conţine toate vitaminele din complexul B (B1, B2, B3, B5, B6, B7, B8, B9 şi B12), vitaminele A, D, C, E şi K, antioxidanţi, aminoacizi, potasiu, calciu, sodiu, zinc, fier, cupru, mangan, magneziu, fosfor, proteine, lipide, glucide, enzime, hormoni, compuși fenolici.

Lăptișorul de matcă se găsește atât în formă pură, nepasteurizat, în diverse gramaje, cât și sub formă de plicuri, fiole, comprimate și capsule, pastă sau în formă lichidă. De asemenea, se găsește în compoziția multor produse de frumusețe folosite pentru întreținerea și îmbunătățirea aspectului pielii.

Proprietăți terapeutice:
- ameliorează funcționarea sistemului nervos prin regenerarea neuronilor din hippocampus;
- este tonic general fizic și psihic;
- are efect antiviral, antibiotic și antiinflamator;
- afrodiziac, remediu în caz de sterilitate, impotență, frigiditate;
- reglează funcțiile glandelor endocrine;
- reglează dezechilibrele hormonale, ameliorează simptomele menopauzei;
- diminuează simptomele sindromului premenstrual;
- combate oboseala, stresul;
- are efect antidepresiv, ajutând la recăpătarea tonusului psihic și mintal, a apetitului alimentar, redând un somn odihnitor și eliminand stările astenice;
- stopează căderea părului;
- fortifică sistemul imunitar;
- facilitează sinteza vitaminei D (absorbția calciului);
- este sursă de acetilcolină, ce permite transmisia de impuls nervos între neuroni;
- combate anemiile;
- combate senilitatea, îmbunătățește memoria;
- are efect de vindecare a oaselor lezate;
- combate afecțiunile reumatice;
- are efect de stopare și prevenire a tumorilor;
- ajută la reducerea colesterolului din sânge;
- ajută la prevenția cazurilor de răceală și gripă;
- întârzie procesul de îmbătrânire;
- favorizează reducerea inflamațiilor și a stresului oxidativ;
- ajută în vindecarea rănilor și a altor afecțiuni inflamatorii de la nivelul pielii;
- previne apariția bolilor neurodegenerative (în special Alzheimer);
- ameliorează sindromul de ochi uscați;
- relaxează celulele musculare netede de la nivelul venelor și arterelor, contribuind astfel la reducerea tensiunii arteriale.

Lăptișorul de matcă se administrează sub limbă, ținut câteva minute, de obicei împreună cu mierea.

Precauții:
- contraindicat gravidelor, mamelor care alăptează și alergicilor la polen;
- administrarea lăptișorului de matcă poate cauza alergii în cazul anumitor persoane; persoanele care deja suferă de astm sau alte alergii au un risc mai mare de a se confrunta cu reacții adverse (urticarie, prurit accentuat, respirație șuierătoare sau alte probleme respiratorii, probleme digestive precum dureri abdominale sau diaree, amețeli sau stare de confuzie, greață și vărsături);
- lăptișorul de matcă poate interacționa cu anumite medicamente, precum cele pentru reglarea tensiunii arteriale sau cu warfarina (substanță cu efect anticoagulant).

 

Polenul

Publicat de

POLÉN, polenuri, s. n. (Bot.) Pulbere, de obicei galbenă, constituită din grăuncioare microscopice produse de anterele staminelor. – Din fr., lat. pollen, germ. Pollen.
Polenul de albine este format dintr-un amestec de salivă de albine, nectar și polen de plante care se prinde de spatele piciorușelor albinelor lucrătoare. Albinele aduc polenul în stup, după care îl colectează în celulele fagurilor, unde va sta la fermentat.
Grăuncioarele de polen au forma ovoidă sau sferică și pot avea o varietate de arome și culori – acestea variază de la alb, galben-auriu la negru, cea mai frecvent întâlnită fiind galben verzui. Un grăuncior de polen are un diametru mediu de 20-40 de microni și este alcătuit din două învelișuri (exină și intină) și doi nuclei.
Gustului polenului depinde foarte mult de polenul florii din care provine, dar, în general, gustul este aromat și ușor amărui.

Pe langă polenul poliflor, există şi polenul monoflor, polen cules dintr-un singur tip de floare predominată: de exemplu, polen de măr, de prun, de salcie etc. Pe lângă proprietățile generale, polenurile crude monoflore au câteva calități și proprietăți diferite, în funcție de florile din care au fost obținute. Fiecare tip de polen este indicat în anumite afecțiuni și are anumite efecte benefice asupra organismului.

Polenul se poate consuma dimineața, o linguriță cu 2-3 picături de zeamă de lămâie (sparge exina - învelișul grăunciorului de polen), cu un pahar cu apă sau suc natural. De asemenea, poate fi integrat cu ușurință în mesele de mic-dejun și în gustări, cum ar fi: iaurturi, terciuri, budinci, smoothie-uri, deserturi.

Polenul de albine poate fi cumpărat din magazinele tip plafar, magazinele cu produse de apicultură sau din cele cu produse homeopatice.
Se găsește pe piață brut sau sub formă de tinctură, alifie, supozitoare, extract, capsule, dropsuri, cremă.

Pentru a fi păstrate timp îndelungat, granulele de polen proaspăt sunt introduse în congelator. Pentru consumul familiei, polenul crud se ține în frigider, într-un recipient (preferabil de sticlă) închis ermetic, pentru o perioadă de maxim 7 zile.
Polenul uscat în uscătorul de polen își pierde între 50%-70% din activitatea lui terapeutică, iar exina (invelisul graunciorului de polen) devine foarte tare și greu digerabilă. Uscarea polenului presupune încălzirea acestuia la temperaturi de aproximativ 38-40°C (astfel sunt distruse, deci, majoritatea substanţelor active din compoziţia polenului, care nu rezistă la temperaturi ridicate).
Spre deosebire de polenul purtat de vânt, cel recoltat de albine nu produce alergii.

Polenul are în compoziție mulți nutrienți, fiind considerat „aliment complet”.
El conține: polizaharide (ex.: carbohidrați), aminoacizi (metionina, valina, lisina, cisteina, glutamina etc.), acizi nesaturați (linol, acid linolic, acid arahidonic), vitaminele A, B1, B2, B6, C, D, E, fier, magneziu, lecitină, enzime, carotenoizi, fitosteroli, proteine, lipide, glucide, hormoni, zaharuri simple, flavonoide (ex.: quercetina).

Proprietăți terapeutice:
- antibacterian, antiinflamator, diuretic; antianemic;
- stimulent al creșterii;
- redă pofta de mancare;
- tratează tulburările intestinale;
- crește imunitatea;
- crește nivelul de alfa și beta - globuline în serul sanguin;
- reduce nivelul colesterolului;
- protejează ficatul, susține regenerarea celulară;
- are un efect anti-inflamator pentru țesuturile plămânilor, prevenind apariția astmului;
- este un bun antibiotic natural, combate bronşitele, tusea şi gripa;
- facilitează funcționarea creierului, echilibrează sistemul nervos, hrănește celulele neuronale;
- întărește vasele capilare;
- are proprietăți antihemoragice, îmbunătățește circulația sanguină;
- este sursă de bioenergie; tonic; indicat în stări de surmenaj, anemie, convalescență;
- suplinește unele carențe de vitamine, de săruri minerale sau acizi aminați, în perioada covalescențelor;
- stimulează apetitul;
- susține funcționarea inimii;
- sporește capacitățile sexuale; stimulează fertilitatea;
- îmbunătățește producerea de hemoglobină și de hematii;
- hrănește flora intestinală;
- îmbunătățește funcțiile mușchilor;
- hrănește celulele oculare;
- îmbunătățește structura pielii, contribuind la producerea de colagen și elastină;
- are rol în tratarea tulburărilor prostatei;
- îmbunătăţeşte funcţiile tiroidei;
- tratează întârzierea creșterii la copii;
- previne cancerul uterin și mamar, accidentele vasculare;
- are acțiune benefică în caz de depresie, insomnie, astenie;
- conferă o senzaţie de bunăstare (secreţia de endorfină este crescută de prezenţa a suficienţi aminoacizi în sânge);
- este recomandat şi în vindecarea dependenţelor, având proprietatea de a suprima impulsurile;
- combate efectele negative ale chimioterapiei;
- cele mai alergice granule de polen sunt cele purtate de vânt şi nu cele aduse în stup de către albine; când polenul este este administrat în doze mici, ca aliment, amestecat cu miere, poate desensibiliza repede aceste alergii, constituindu-se astfel într-un produs anti-alergic;
- aplicarea unui unguent pe bază de polen pe o rană sau pe o arsură poate accelera procesul de vindecare.

Polen crud este un ingredient foarte valoros în măştile cosmetice.
Acesta protejează pielea de radiațiile nocive ale soarelui, crește fluxul de sânge la nivelul pielii, stimulând astfel creșterea celulară, previne deshidratarea și ajută la netezirea ridurilor. Graţie rutinului pe care îl conţine, un principiu activ ce redă rezistenţa capilară, polenul crud revitalizează părul obosit şi îi redă aspectul frumos şi sănătos.
Pentru revitalizarea tenului, se poate face o mască dintr-o linguriță miere, o linguriță polen și 2-3 linguri argilă, de exemplu.

Precauții:
- este contraindicat persoanelor ce suferă de obezitate, exces de colesterol, diabet precum și în cazul celor cu manifestări alergice;
- polenul de albine poate afecta sarcina, așadar este de evitat consumul atât pe perioada sarcinii, cât și pe cea a alăptării.