Tabăra „Vara Adolescenţilor” de la Mănăstirea Tismana

Publicat de

Tabăra „Vara Adolescenţilor”, ajunsă în anul 2012 la a VI-a ediţie, face parte din Proiectul D.A.C. (Dezvoltare - Autocunoaştere - Consiliere la vârsta adolescenţei) al Asociaţiei Ortodoxe pentru o Lume Nouă (A.O.L.N.) şi se adresează tuturor adolescenţilor cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, fără niciun fel de discriminare de statut social, sex, apartenenţă etnică sau confesională.

Locul desfăşurării este Mănăstirea Tismana, Complexul Sf. Nicodimjud. Gorj. Tabăra se desfăşoară cu Înalta Binecuvântare a Î.P.S. Sale Prof. Univ. Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului şi Arhiepiscopul Sibiului şi este organizată cu dăruire şi entuziasm de comunitatea de tineri voluntari ai A.O.L.N., din oraşele Sibiu şi Bucureşti.

Tabăra „Vara Adolescenţilor” oferă adolescenţilor un sprijin în rezolvarea problemelor pe care societatea românească le pune liceenilor, un răspuns la crizele şi căutările specifice vârstei, un mod informal de educare corectă, continuă, creştină, ancorată în valorile trecutului şi deschisă spre viitor.

Prin intermediul programului stabilit de către organizatori, adolescenţii au acces la activităţi ludice şi artistic-educaţionale menite să le asigure dezvoltarea simţului relaţional, conştientizarea provocărilor lumii moderne pentru a se putea angaja direct în rezolvarea acestora, sensibilizarea pentru voluntariat social şi creştin, consiliere şi orientare şcolară şi profesională.
Adolescenţii pot să descopere frumuseţea dialogului şi pe cea a prieteniei, să afle bucuria de a împărtăşi, să îşi manifeste libertatea de expresie şi respectul faţă de toţi ceilalţi participanţi, să se apropie de valorile creştine, să se dezvolte multilateral, pe plan profesional, social şi religios.

Tabăra se desfăşoară în aceeaşi perioadă în fiecare vară, respectiv la sfârşitul lunii iunie, timp de o săptămână. De pildă, în 2012, perioada de desfăşurare: 25 - 29 iunie; perioada de înscrieri: 15 mai - 15 iunie.

Înscrierile se fac in limita locurilor disponibile, prin contactarea organizatorilor.

Condiţiile de participare sunt următoarele:

  1. vârsta participanţilor : între 14 şi 18 ani;
  2. completarea formularului de înscriere;
  3. semnarea de către părinţi a unei declaraţii în care sunt menţionate condiţiile de participare în tabără;
  4. realizarea plăţii (integral, sau avans plus diferenţă);
  5. participarea la întâlnirea dintre organizatori, părinţi şi elevi din oraşul respectiv (data şi locul acestor întâlniri vor fi comunicate de către organizatori pentru fiecare oraş în parte);
  6. obţinerea avizului epidemiologic înainte de plecarea în tabără.

tabara vara adolescentilor 2012

Costul taberei este anunţat în fiecare an pe site-ul www.aoln.ro, şi reprezintă diferenţa dintre costul real şi contribuţia A.O.L.N. Pentru tabăra din 2012, costul: 300 lei/persoană.
Plata se face în mod direct la persoana desemnată de către organizatori şi se eliberează chitanţă.
Se poate plăti un avans (în 2012: 150 lei), urmând ca diferenţa să fie plătită până la data stabilită de organizatori. Avansul este rambursabil numai în timpul perioadei de înscriere.

De asemenea, plata se poate face prin virament bancar, mai ales pentru adolescenţii participanţi din alte localităţi în afară de Sibiu şi Bucureşti.

Dacă elevii participanţi sunt din alte localităţi în afară de Sibiu şi Bucureşti (ex: Braşov, Piteşti, Mediaş, Făgăraş ş.a.) şi/sau nu se pot întâlni cu o persoană de contact din Sibiu şi/sau Bucureşti în timpul perioadei de înscriere, plata poate fi realizată de către un adult (părinte sau profesor) prin ordin de plată/virament bancar, depunându-se în contul BRD lei al A.O.L.N. suma necesară ((integral, sau avans plus diferenţă).

După realizarea plăţii prin virament bancar, rugămintea organizatorilor este să fie contactată telefonic persoana de legătură pentru a verifica plata. Totodată, organizatorii recomandă ca, dacă sunt mai mulţi copii din acelaşi oraş care doresc să fie înscrişi, pe acelaşi ordin de plată să fie scris numele tuturor. Fiecare părinte / profesor trebuie să completeze detaliile ordinului de plată urmând tiparul furnizat de organizatori şi să comunice cu persoana de contact în vederea verificării plăţii şi a completării formularului de înscriere.
De asemenea, rugămintea organizatorilor este să se apeleze la plata prin ordin de plată/virament bancar numai dacă nu există posibilitatea ca persoanele interesate să se întâlnească în mod direct cu una dintre persoanele de contact pentru a efectua plata.

Participanţii trebuie sa păstreze asupra lor chitanţele sau dovezile de plată, până la încheierea taberei.

În tabăra „Vara Adolescenţilor”, începând din 2012, sunt invitaţi să participe şi adolescenţi din Republica Moldova. Participanţii din Republica Moldova plătesc în lei româneşti costul taberei, la data plecării în tabără.

Toate detaliile privind modalitatea de înscriere, condiţiile de cazare, modul de transport al participanţilor, modalităţile de plată, ediţiile precedente ale taberei, perioada de desfăşurare, tematica fiecărei ediţii, programul fiecărei zile, invitaţii speciali, atmosfera, echipa organizatorică, datele de contact şi multe alte informaţii utile pot fi regăsite pe site-ul Asociaţiei Ortodoxe pentru O Lume Nouă, www.aoln.ro. Totodată, fotografii care surprind momente din ediţiile anterioare ale taberei stau mărturie pe site-ul menţionat.

Mai multe din această categorie: « Tabăra Medievală pentru Copii

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.