Venera I.

Sulful (S) intră în compoziţia proteinelor, a unor enzime şi a unor hormoni. Combate infecţiile şi contribuie la refacerea ţesuturilor. Este important pentru oase, articulaţii şi tendoane.

Are rolul de a stimula secreţia gastrică şi pe cea biliară, de a reduce cantitatea de colesterol rău din sânge, de a reactiva sistemul nervos, de a asigura sănătatea părului, a pielii şi a unghiilor.

Necesarul zilnic de sulf este asigurat prin alimentaţie, de: carne, ouă, lactate, cartofi, ceapă, usturoi, castraveţi, salată verde.

ou

Sodiul (Na, natriul) intervine în menţinerea echilibrului acido-bazic al organismului, contribuie la buna funcţionare a sistemului nervos şi a musculaturii.
Are proprietatea de a preveni insolaţiile şi de a menţine constant echilibrul apei la exteriorul celulelor (asemănător cu potasiul, care realizează acelaşi lucru pentru interiorul acestora).
Este esenţial pentru copii, în procesul de creştere.

Necesarul zilnic de sodiu este de 1-2 grame (aflat în 3-5 g de sare de bucătărie - NaCl). El depinde însă şi de temperatură, muncă fizică, sporind odată cu nivelul ridicat al acestora. Se apreciază că un consum de 5 g de sodiu pe zi, corespunzând la 8 g de sare de bucătărie, nu este dăunător organismului. Dar ceea ce depăşeşte această cantitate devine dăunător.

Potasiul este cel care asigură eliminarea apei cu surplus de sodiu din organism (diureza). O cantitate prea mare de sodiu generează în corp diminuarea cantităţii de potasiu. Excesul de sodiu conduce la o activitate intensificată a glandelor corticosuprarenale, la disfuncţii renale, la creşterea tensiunii arteriale şi a iritabilităţii neuromusculare.

Cantitatea totală de sodiu din organism este aproximativ 80-100 grame. Alături de clor şi de potasiu, sodiul reprezintă electrolitul major al fluidelor din corp. Nivelul sodiului existent în organism este reglat de cei doi rinichi, care cresc sau scad excreţia, în funcţie de cantitatea de sodiu ingerată.

Pierderile de sodiu se realizează prin transpiraţie. Insuficienta sodiului în organism duce la scăderea tensiunii arteriale sub valorile normale, la tulburări cardiovasculare şi la deshidratare, putând pune în pericol sănătatea.

Principala sursă de sodiu în alimentaţie este sarea de bucătărie (NaCl, cu un conţinut de sodiu de circa 39 %). Pentru persoanele cu afecţiuni renale sau cardiace şi celor cu probleme de obezitate, se recomandă consumul de sare marină, nerafinată sau consumul de sare grunjoasă în locul sării rafinate, albe.

sare si piper

Sodiul natural se regăseşte, în cantităţi mici, în alimente precum: cartofi, mazăre, fasole, linte, varză, dovlecei, spanac, sfeclă roşie, frunze de pătrunjel, ridichii roz, măsline, lactate, ouă, carne de vită, castane comestibile. În general, fructele conţin cantităţi mai reduse de sodiu, de aceea sunt recomandate în regimurile hiposodice.

Siliciul (Si) are rol în autoapărarea şi dezintoxicarea organismului, fiind esenţial în nutriţie, în dezvoltarea sistemului vascular, a sistemului osos, a sistemului respirator. Totodată, este un oligoelement important pentru sănătatea tenului şi a părului.

Este benefic în ameliorarea diverselor afecţiuni, precum: demineralizări, rahitism, astenie, întârzieri în osificare şi în dentiţie, hipertensiune arterială, hemoragii, diabet, reumatism, boli de piele, artroză.

Carenţa de siliciu se manifestă în organism prin pierderea elasticităţii pielii şi prin vindecarea greoaie a leziunilor.

Siliciul este conţinut de numeroase alimente: grâu nedecorticat, urzici, fasole verde, usturoi, ceapa, ridichii, praz, păstârnac, coaja fructelor, pieliţa legumelor, lămâi.

ridichi proaspete

Nichelul (Ni) stimulează funcţiile pancreasului şi ale ficatului.

Se regăseşte în următoarele alimente: fasole, cartofi, soia, ceapă, morcovi, roşii, spanac, varză, fulgi de ovăz, caise, struguri, nuci, cacao.

struguri

Molibdenul (Mo) este un oligoelement esenţial cu rol în metabolizarea grăsimilor şi a carbohidraţilor. Are proprietăți asemănătoare insulinei. Reprezintă o componentă a enzimei responsabile de utilizarea internă a fierului, acţionând preventiv împotriva anemiei. Sprijină producerea de energie în organism, formarea hemoglobinei, arderea grăsimilor din sânge.

Se regăseşte în alimente precum: mazăre, fasole, cereale integrale, spanac, salată verde, coacăze negre.

mazare

 

În cazul intoxicaţiilor cu acest mineral, pot apărea tulburări de creştere la copii, diaree, anemie feriprivă.

Manganul (Mn) este un oligoelement cu rol important în metabolismul proteinelor, glucidelor şi lipidelor. Sprijină fixarea calciului, a fierului, a vitaminelor. Intervine în formarea oaselor, în activarea a numeroase enzime, în sinteza colesterolului, în arderea grăsimilor. Contribuie la buna funcţionare a ficatului, a rinichilor, a glandelor endocrine, a glandelor sexuale şi la producerea insulinei de către celulele din pancreas.

Deficitul de mangan conduce la anemie, sterilitate, avorturi, întârzieri în creştere la copii, astenie, diminuarea rezistenţei oaselor, apariţia de malformaţii scheletice, dificultăţi în coordonarea mişcărilor, probleme de auz.

Excesul în administrarea de mangan, reducând gradul de utilizare a fierului în organism, poate cauza disfuncţionalităţi şi o stare de slăbiciune generală.

Manganul se găseşte în alimente precum: cereale, pâine din faină integrală, nuci, mere, ghimbir, avocado, piersici.

nuca

Fluorul (F) este parte componentă a oaselor, a dinţilor, a tendoanelor, fiind necesar în activarea creşterii. Se recomandă în tulburări de osificare, în rahitism, în osteoporoză, în reducerea apariţiei cariilor dentare, în diminuarea producerii fracturilor.

Intoxicaţia cu fluor provoacă afecţiuni ale inimii, ale sistemului nervos, ale glandelor endocrine, ale ficatului, ale tendoanelor şi ale ligamentelor, putând fi chiar fatală.

Necesarul de fluor al organismului se poate asigura din apa de băut şi din alimente precum: carnea de peşte de apă dulce, scrumbii, carnea de vită, carnea de porc, cartofi, caise, nuci.

familie gatind peste

Cuprul (Cu) este un oligoelement necesar în procesul de creştere, în buna funcţionare a inimii, în formarea hemoglobinei şi a globulelor roşii, în formarea oaselor, în fixarea fierului în organism şi prevenirea anemiei, în metabolizarea vitaminei C. Asociat cu aceasta, stimulează formarea anticorpilor şi sprijină astfel autoapărarea organismului. Previne alergiile, leucemia, osteoporoza, ulcerul, căderea părului.

De asemenea, cuprul participă la sinteza elastinei, susţinând structura cutanată. Cremele pe bază de cupru, cu rol antiseptic şi antialergic, ajută la redarea fineţii şi elasticităţii naturale a pielii, reducând leziunile şi atenuând ridurile.

În corp, cuprul se regăseşte în cantităţi mai mari în ficat, rinichi, inimă şi creier, dar şi în anumite enzime.

Intoxicaţiile cu acest element sunt periculoase, manifestându-se prin anemie, icter, consum exagerat de apă sau alte tulburări.

Necesarul de cupru se poate asigura din alimente precum: struguri, nuci, cereale, piersici, crustacee, stridii, ficat, fasole verde, ciuperci, ciocolată.

cos struguri negri

Cobaltul (Co) este un microelement cu rol în cadrul metabolismului, ce face parte din compoziţia vitaminei B12. Alături de fier şi de cupru, ia parte la formarea globulelor roşii în sânge.
Contribuie la activarea unor enzime, la păstrarea echilibrului nervos, la procesul de creştere.

Are efect benefic în tratarea diverselor afecţiuni: anxietate, anemie, spasme, blocaje vasculare, palpitaţii, hipertensiune arterială.

Cobaltul poate fi regăsit în fructe şi legume: mere, caise, cireşe, vişine, pere, cartofi, orez, fasole, sfeclă roşie, varză, spanac, ciuperci, grâu nedecorticat, roşii, morcovi.

cirese

Clorul (Cl) există în organism sub formă de clorură de potasiu (KCl) şi de clorură de sodiu (NaCl – sarea de bucătărie).

Are rol în menţinerea echilibrului celular, în păstrarea echilibrului acido-bazic, în activarea unor enzime intestinale, în funcţia de detoxificare îndeplinită de ficat, în producerea salivei, a sucului gastric, a bilei.

sare

Pagina 10 din 14