Kedu.ro

Personalitatea unui om este rezultatul dezvoltării unitare şi simultane a însuşirilor înnăscute, a deprinderilor învăţate în familie şi a celor dobândite sub influenţa mediului socio-cultural extern. Ea conferă fiecărei fiinţe umane trăsături unice şi o adaptare originală la universul înconjurător.

În primii ani de viaţă, ai copilăriei (şi ulterior ai adolescenţei), copiii relaţionează cu două lumi, preponderent: cea a familiei - afectivă, protectivă, blândă şi cea a şcolii - mai amplă, exigentă, încărcată de promisiunile viitorului. Iar apoi urmează să intre în contact şi cu lumea socială extinsă, a comunităţii în care trăiesc. Pentru a asigura integrarea în mod reuşit a copiilor în viaţa socială, aceste medii educaţionale trebuie să se completeze şi să se susţină reciproc.

Medicul, psihanalistul şi scriitorul francez André Berge (Defectele copilului, 1968, E.D.P., Bucureşti; Les Défauts de l'enfant, Payot, 1968) a identificat mai multe tipuri de copii, în funcţie de temperament şi de comportare: copilul sensibil, copilul sociabil, copilul hotărât, copilul conştiincios. Pentru fiecare dintre aceşti copii, există nevoi specifice şi o atenţie deosebită ce trebuie acordată de familiile lor pentru a le asigura o dezvoltare armonioasă şi o bună educaţie pentru viaţă.

Oare ştim să iubim?

Dumnezeu a iubit primul. Gratuit. Pentru totdeauna. Nu ştim de ce; sau poate... că da: Dumnezeu nu greşeşte niciodată; Dumnezeu-Părinte este IUBIRE, iar iubirea le arată oamenilor cum ar trebui să devină.

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. […] Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.” (Corinteni, Cap. 13).

„A iubi” este chiar dumnezeiescul, „îngăduit” şi oamenilor.

Creşterea copiilor trebuie să se împlinească într-un climat familial în care dragostea necondiţionată să ocupe întâiul loc şi să creeze comunicare, toleranţă, sprijin reciproc, afecţiune, încredere, sinceritate, respect. Îngrijirea făcută fără participarea lăuntrică a părinților nu reuşeşte să formeze oameni sociabili, morali, echilibraţi, sensibili la nevoile semenilor lor.

„A fi părinte e uşor, dar nu e simplu.” (Zig Ziglar)

A devenit o constantă, din nefericire, faptul că pe întreaga planetă, zilnic, mii de copii adorm flămânzi, sunt bolnavi, nu merg la şcoală sau nu ştiu să citească şi să scrie; nenumăraţi copii sunt bătuţi, sunt maltrataţi sau sunt trimişi la muncă forţată. În întreaga lume, în fiecare an mor aproximativ 8.1 milioane de copii, cu vârsta sub 5 ani, din cauze care pot fi prevenite sau tratabile; aşadar, 22.121 copii vârsta sub 5 ani mor în fiecare zi, adică 924 de copii în fiecare oră, 15 copii în fiecare minut, adică un copil moare la fiecare 4 secunde... Dureros fapt... (sursa: UNICEF - Levels & Trends in Child Mortality - Report 2010).

Organizaţiile guvernamentale sau nonguvernamentale cu competenţe în domeniul protecţiei copilului sunt deseori depăşite de situaţie, copleşite. Guvernele se arată neputincioase în a corecta neajunsurile, în a stăvili adâncirea sărăciei, în a perfecţiona programele de sănătate, de educaţie etc. Realitatea este devastatoare, departe de textele legilor în domeniu, convenţiilor internaţionale stabilite, declaraţiilor etc.

Devine firesc şi obligatoriu să ne reîntoarcem cu toţii privirile, mai mult ca oricând, către aceea ce este, şi a fost în toate timpurile, „arca salvatoare” a societăţii, „oaza de rezistenţă” – familia. De ce este familia atât de importantă în existenţa unui om? Care sunt resorturile ei nevăzute ce îi modelează acestuia devenirea? Cum de nevoia unui „acasă” primitor, cald,  urmăreşte fiece fiinţă întreaga sa viaţă, la fel de puternic precum necesităţile de hrană ori de adăpost? Poate tocmai fiindcă familia este aceea care păstrează încă resursele tainice – spirituale şi energetice – pentru a reînnoi şi vindeca, din interior, comunitatea umană. Familia trebuie preţuită ca un dar, trebuie sprijinită să-şi împlinească rostul tainic. Îngrijirea şi formarea copiilor, începute în familie, pot fi factorii catalizatori pentru a creşte oameni sănătoşi, echilibraţi, capabili, morali, responsabili, sensibili la nevoile semenilor lor.

În acest proces complex al formării pentru viaţă, nu pot fi ignorate multele obstacole, deloc metafizice, ivite la tot pasul. Este de ajuns să ne uităm în jurul nostru, aproape, ca să fim asaltaţi de mulţimea de veşti proaste privind condiţiile în care familiile sunt nevoite a creşte propriii copii şi nepoţi: violenţa (de toate tipurile) răzbate de oriunde, poluarea este răspândită pretutindeni, televiziunea şi Internetul au un rol copleşitor (negativ, de multe ori) în formarea personalităţii tinerilor, conflictul dintre generaţii se acutizează, lumea globalizată şi dezvoltarea tehnicii pun sub semnul întrebării valorile morale şi perenitatea lor. Noile familii, în care cei doi părinţi lucrează 8-10 ore la serviciu, la care se adaugă alte ore pe drumuri, la cumpărături, treburi casnice etc. ne determină să REGÂNDIM modul în care SE POT CREŞTE copiii în societatea actuală.

Cu toţii ne dorim, la un moment potrivit din existenţa noastră, să întemeiem propria familie, să aducem pe lume copii. Dar suntem pregătiţi într-adevăr să fim buni părinţi? Ştim oare ce înseamnă această nobilă misiune, această binecuvântare? Care îi sunt provocările? Putem fi modele pozitive pentru copiii noştri? Suntem suficienţi de conştienţi că trebuie să devenim întâi buni oameni pentru a ne putea forma buni copiii? Când să îi ajutăm pe copii? Cum să îi sprijinim? Cât timp să petrecem alături de ei? Cum să îi hrănim sănătos? Când şi unde să îi plimbăm? Cum să îi deprindem cu disciplina? Cum să abordăm educaţia sexuală a tinerilor? Cum să folosim lauda şi încurajarea, fără a devia către răsfăţ? Cum să ne cunoaştem copiii, cum să le descoperim înclinaţiile? Şi mai sunt numeroase alte întrebări la care familia modernă este provocată să caute răspunsuri pertinente...