Educație
Prin rândurile care urmează, vă invit la lectura unei lucrări preţioase, scrisă ca o adevărată lecţie de viaţă, de psihologie, o „cură” cu adevăruri şi norme fundamentale, un real manual pentru deprinderea tainelor educării copiilor buni.
Cartea „Putem creşte copii buni într-o lume negativă!” (Ed. Curtea Veche, Buc., 2000), sau „Raising Positive Kids in a Negative World” (1985), scrisă de Zig Ziglar, oferă sfaturi practice pentru creşterea şi educarea copiilor „mari” sau „mici”, constituind un îndrumător pentru părinţi, un ghid presărat la tot pasul cu exemple menite să arate calea de rezolvare a problemelor cu care se confruntă părinţii în relaţia cu fii şi fiicele lor.
Autorul lucrării, Hilary Hinton „Zig” Ziglar (n. 6 nov. 1926), este unul dintre cei mai renumiţi scriitori americani de literatură motivaţională, orator, conferenţiar profesionist, părinte a patru copii „fericiţi, sănătoşi, eficienţi, bine adaptaţi, morali şi pozitivi”, după cum dumnealui însuşi afirma cu tărie. Totodată, este preşedintele companiei Zig Ziglar (www.ziglar.com) care oferă sprijin celor ce doresc să-şi folosească în mod optim resursele fizice, intelectuale şi spirituale, punând la dispoziţie clienţilor din lumea întreagă cărţi, materiale audio şi video, cursuri de formare etc.
Alcătuită din 16 capitole (plus o Introducere şi un Epilog), cartea lui Zig Ziglar - „Putem creşte copii buni într-o lume negativă!” - prilejuieşte cititorului satisfacţie prin armonia de ansamblu a părţilor sale, reprezentând o pledoarie închinată credinţei şi iubirii totale şi necondiţionate care ajută la formarea unor copii buni. Lucrarea fascinează prin orizonturile spre care deschide prin forţa raţionamentelor.
Pe deplin convins că „singura cale de a forma copii pozitivi este să devenim mai întâi părinţi pozitivi”, autorul consacră o mare parte din lucrare spre a prezenta părinţilor modalităţile de a deveni „învingători” în viaţă, scop declarat încă din debutul eseului său.
Formarea unor copii buni nu este un lucru uşor - avertizează Zig Ziglar; sunt necesare mai multe „ingrediente” esenţiale: