Ghicitori

GHICITOÁRE, ghicitori, s. f. Specie a literaturii, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o fiinţă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. - Ghici + suf. -toare.

Notă: Scrierile din categoria Ghicitori din această secţiune a site-ului aparţin Venerei I., membră a echipei Kedu.ro.

1.

În zori, se trezeşte, negreşit;

Seara, se-oglindeşte-n asfinţit;

Pe noi toţi, mereu, ne-a încălzit,

Din lumina sa, voios, ne-a împărţit.

 

2.

Harnică de când se ştie,

Se opri pe-o păpădie

Şi-adună, în grabă mare,

Tot polenul strâns în floare...

 

3.

Mici, dar foarte aromate,

Poţi mânca pe săturate;

Chiar şi ursul din pădure

Vrea, adesea, să le fure.

 

4.

Pom cu pom, râzând în soare,

Înfrăţiţi ca-ntr-o cunună,

Nasc din fiecare floare

Orizont de roadă bună.

 

5.

Cu strai dantelat, pufos,

În papucii săi de vată,

Tot văzduhul, somnoros,

La fereastră ni se-arată.

 

6.

Cu murmur croindu-şi cale,

Se grăbeşte către vale

Vietăţi să întâlnească,

Setea să le potolească.

 

7.

Răbdătoare, doar ea ştie

Să golească-o farfurie,

Mâinii drepte să-i slujească

Şi burtica s-o hrănească.

 

8.

Pod de gheaţă, peste ape, poate să clădească,

Iar copiilor, obrajii ştie să-nroşească,

Îndemnându-i ca să poarte haine călduroase

Şi, pentru a nu răci, să stea mai des în case.

 

9.

Îţi veghează, blând, cărarea,

Ca s-ajungi cu bine-acasă,

Când norii lacrimi varsă

Şi, cu ropot, limpezesc zarea.

 

10.

Mângâiat de vânt, de val,

doarme, tolănit pe mal;

Un copil desculţ, voios,

îl trezi şi, curajos,

preschimbă chipul de tină

în castel şi-ntr-o grădină.

 

11.

În veşmânt de bucurie,

Vestind cânt şi voie bună,

Îi adună pe toţi cei dragi

Să petreacă împreună.

 

12.

La sân, râurile-şi strânge;

Cerului, chipu-i răsfrânge;

Se frământă-n repezi valuri

Şi le poartă către maluri.

 

13.

Cetate de vrednici oşteni,

Ocrotind-o pe Umbra-Regină,

Prin ploaie, prin vânt, prin furtuni,

Neclintită, se-nalţă-n lumină.

 

14.

Cărunţi, dar vieţuind curat,

Ne spun poveşti cu-„a fost odat’... ”;

Ne-aşteaptă-n prag cu mare dor,

Ne-nvăluie-n blândeţea lor;

Ne-împlinesc poftele toate,

Ne-aştern alese bucate,

Nouă - cu grijă - păstrate,

Să mâncăm pe săturate;

Ne dau, mereu, sfatul cel bun

Şi-un zâmbet cald de rămas-bun.

 

15.

La pas – în pereche – mergând,

Tălpilor – de grijă purtând,

Sunt totdeauna de folos,

Străbat drum lung şi-anevoios.

Răbdători, pe cale păşind,

Preţuiţi în orice timp,

Ne poartă-oriunde credincios

Şi înlesnesc mersul pe jos.

 

16.

Elegantă floare-doamnă,

cu-al său fin parfum de toamnă,

în secret, între petale

şi cu gesturi joviale,

a ascuns - ce încântare! -

auriu, un strop de soare.

Iar apoi, pe la amiază,

Mi-a adus, în dar... o rază!

 

Află răspunsurile: