Ghicitori
GHICITOÁRE, ghicitori, s. f. Specie a literaturii, de obicei în versuri, în care se prezintă sub formă metaforică un obiect, o fiinţă sau un fenomen, cerându-se identificarea acestora prin asocieri logice; cimilitură. - Ghici + suf. -toare.
Notă: Scrierile din categoria „Ghicitori” din această secţiune a site-ului aparţin Venerei I., membră a echipei Kedu.ro.
Ghicitori pentru copii
Publicat de Venera I.1.
În zori, se trezeşte, negreşit;
Seara, se-oglindeşte-n asfinţit;
Pe noi toţi, mereu, ne-a încălzit,
Din lumina sa, voios, ne-a împărţit.
2.
Harnică de când se ştie,
Se opri pe-o păpădie
Şi-adună, în grabă mare,
Tot polenul strâns în floare...
3.
Mici, dar foarte aromate,
Poţi mânca pe săturate;
Chiar şi ursul din pădure
Vrea, adesea, să le fure.
4.
Pom cu pom, râzând în soare,
Înfrăţiţi ca-ntr-o cunună,
Nasc din fiecare floare
Orizont de roadă bună.
5.
Cu strai dantelat, pufos,
În papucii săi de vată,
Tot văzduhul, somnoros,
La fereastră ni se-arată.
6.
Cu murmur croindu-şi cale,
Se grăbeşte către vale
Vietăţi să întâlnească,
Setea să le potolească.
7.
Răbdătoare, doar ea ştie
Să golească-o farfurie,
Mâinii drepte să-i slujească
Şi burtica s-o hrănească.
8.
Pod de gheaţă, peste ape, poate să clădească,
Iar copiilor, obrajii ştie să-nroşească,
Îndemnându-i ca să poarte haine călduroase
Şi, pentru a nu răci, să stea mai des în case.
9.
Îţi veghează, blând, cărarea,
Ca s-ajungi cu bine-acasă,
Când norii lacrimi varsă
Şi, cu ropot, limpezesc zarea.
10.
Mângâiat de vânt, de val,
doarme, tolănit pe mal;
Un copil desculţ, voios,
îl trezi şi, curajos,
preschimbă chipul de tină
în castel şi-ntr-o grădină.
11.
În veşmânt de bucurie,
Vestind cânt şi voie bună,
Îi adună pe toţi cei dragi
Să petreacă împreună.
12.
La sân, râurile-şi strânge;
Cerului, chipu-i răsfrânge;
Se frământă-n repezi valuri
Şi le poartă către maluri.
13.
Cetate de vrednici oşteni,
Ocrotind-o pe Umbra-Regină,
Prin ploaie, prin vânt, prin furtuni,
Neclintită, se-nalţă-n lumină.
14.
Cărunţi, dar vieţuind curat,
Ne spun poveşti cu-„a fost odat’... ”;
Ne-aşteaptă-n prag cu mare dor,
Ne-nvăluie-n blândeţea lor;
Ne-împlinesc poftele toate,
Ne-aştern alese bucate,
Nouă - cu grijă - păstrate,
Să mâncăm pe săturate;
Ne dau, mereu, sfatul cel bun
Şi-un zâmbet cald de rămas-bun.
15.
La pas – în pereche – mergând,
Tălpilor – de grijă purtând,
Sunt totdeauna de folos,
Străbat drum lung şi-anevoios.
Răbdători, pe cale păşind,
Preţuiţi în orice timp,
Ne poartă-oriunde credincios
Şi înlesnesc mersul pe jos.
16.
Elegantă floare-doamnă,
cu-al său fin parfum de toamnă,
în secret, între petale
şi cu gesturi joviale,
a ascuns - ce încântare! -
auriu, un strop de soare.
Iar apoi, pe la amiază,
Mi-a adus, în dar... o rază!