1. să ne însușim regulile minimale pentru a ne salva viața în caz de cutremur;
2. să fixăm obiectele care ne-ar putea răni (pe noi sau pe membrii familiei): tablouri, oglinzi, lămpi, obiecte plasate pe rafturi, dulapuri etc.;
3. să ne asigurăm că obiectele grele sau cu roți nu vor bloca ieșirea din casă prin deplasare sau răsturnare;
4. să ne asigurăm că ușile dulapurilor au închizători eficiente la oscilații, astfel încât deplasarea obiectelor să nu producă accidente;
5. să verificăm prinderile de la centrala termică și boilere, precum și racordurile acestora la utilități;
6. să cunoaștem locul de amplasare a robinetelor, a siguranțelor, pentru a putea fi închise la nevoie;
7. să stabilim un mic plan de familie despre locul din exterior în care să ne întâlnim în cazul în care cutremurul ne-ar surprinde pe fiecare în altă parte.
Cum să ne comportăm în timpul cutremurului:
1. să nu ieșim pe scări;
2. să nu folosim liftul;
3. să închidem gazul;
4. să stăm ghemuiți, așezați pe coate, protejându-ne capul cu mâinile;
5. să stăm departe de ferestre, oglinzi, tablouri, rafturi;
6. dacă suntem într-un mijloc de transport în comun, să stăm înăuntru până la terminarea cutremurului;
7. dacă suntem în mașină, să oprim într-un loc deschis, evitând să fim prea aproape de blocuri sau de cablurile electrice și să rămânem în mașină;
8. dacă ne aflăm în locuri aglomerate (supermarketuri, malluri) nu trebuie să alergăm spre ieșire, deoarece riscăm să fim călcați în picioare de alți oameni, ci trebuie să ne așezăm lângă un perete.
Cum ne comportăm după producerea unui cutremur:
1. să nu plecăm imediat din apartament; să ne asigurăm mai întâi dacă nu există riscul ca scările să se fi prăbușit;
2. să nu sunăm la 112 decât dacă avem nevoie de ajutor de la pompieri, poliție sau ambulanță;
3. să nu folosim chibrituri sau lumânări și să nu aprindem lumina dacă simțim miros de gaze;
4. să ascultăm comunicatele oficiale la știrile de la radioul public sau posturile naționale de televiziune, să urmăm recomandările autorităților;
5. în cazul avarierii clădirii, să părăsim imobilul cu grijă, luând doar strictul necesar;
6. să nu ascultăm zvonurile și să nu contribuim la răspândirea lor.