Mierea

Publicat de 

MIÉRE s. f. Substanță semilichidă, gălbuie, dulce și aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime, culeasă și produsă de albine din nectarul florilor.
Mierea (din latină melem; în greacă μέλισσα înseamnă „albină”) este un produs apicol obținut prin transformarea și prelucrarea nectarului de către albine și depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana populației din stup. Obținerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent și din trecut.

mierea
Sursa foto: wikipedia.org

Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită în special de preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană. De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii. Babilonienii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca medicament cât și la ritualuri și ceremonii. În Vechiul Testament găsim scris "miere" de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni (gastrointestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate. Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală. Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă.

Clasificare
După proveniență:
- miere de flori, (florală), provenită din prelucrarea nectarului și polenului cules de albine din florile plantelor melifere,
- miere de mană, (extraflorală), provenită de pe alte părți ale plantei, în afară de flori; poate fi de origine animală sau vegetală.
După speciile de plante melifere de la care albinele au adunat nectarul:
- miere monofloră, provenită integral, (sau în mare parte), din nectarul florilor unei singure specii: (rapiță, salcâm, tei, floarea soarelui, mentă, manuka, tualang, coriandru, sulfină, albastrele, zmeură etc.)
- miere polifloră, provenită din prelucrarea unui amestec de nectar de la florile mai multor specii de plante.
După modul de obținere:
- în faguri (se livrează în faguri),
- scursă liber din faguri,
- extrasă cu ajutorul centrifugii,
- obținută prin presarea fagurilor,
- topită (fagurii sunt încălziți).
După consistență:
- lichidă (fluidă),
- cristalizată (zaharisită).
După culoare: - incoloră, galben-deschisă, aurie, verzuie, brună sau roșcată.
După aromă, diversele sorturi de miere, se apreciază prin miros și degustare, indicându-se denumirea speciei de plante din care provin.
La clasificare se mai poate lua în considerare și: compoziția chimică, puritatea, puterea calorică.

Culoarea
În raport cu substanțele colorate care se găsesc în nectar și care sunt pigmenți vegetali-caroten, clorofilă, xantofilă - culoarea mierii diferă de la incolor până la neagră (incoloră, galbenă deschis, aurie, roșiatică, verzuie, brună). La mierea de nectar predomină culoarea galbenă. Mierea strânsă la începutul primăverii are o culoare de un galben viu, până la portocaliu. Cu timpul, mierea își pierde culoarea inițială, de obicei se închide la culoare, iar în timpul cristalizării se deschide.

Producerea mierii
Albinele lucrătoare recoltează nectarul sau mana cu ajutorul aparatului bucal (trompa) și le înmagazinează un timp în gușă, unde sunt amestecate cu salivă, iar la sosire transferă conținutul zaharat albinelor din stup, care îl prelucrează în continuare, până se obține produsul finit.
În mod natural, când mierea are sub 20% apă, albinele o căpăcesc. Când fagurele este acoperit 2/3 din suprafață cu ceară, mierea de albine poate fi extrasă.

Constituenții majori ai mierii sunt apa și substanțele zaharoase (fructoză, glucoză, sucroză etc.), care reprezintă 99% din miere. Substanțele nezaharoase se găsesc în cantități mici în mierea de albine, aproximativ 1% din miere: fermenții, sărurile minerale (principalele elemente minerale din miere sunt: sodiu, potasiu, fosfor, magneziu, cupru, aluminiu, mangan, fier, clor, sulf, siliciu, cât și unele microelemente: beriliu, galiu, vanadiu, zirconiu, titan, nichel, staniu, plumb, argint), vitaminele (Vitamina B1, Vitamina B2, Vitamina B6, Vitamina PP, Vitamina H, Vitamina B12, Vitamina C, acid pantotenic, acid folic, rutină, provitaminele A, Vitamina K).

Cristalizarea mierii
Toate sortimentele de miere pot cristaliza, în funcție de compoziție, temperatură și alți factori.
Glucidele (fuctoza, glucoza etc.) sunt responsabile de cristalizare, rezultat al tendinței naturale de a se transforma în cristale în cursul depozitării. Temperatura scăzută accelerează cristalizarea.
O miere cu un conținut ridicat de fructoză își păstrează mai îndelungat fluiditatea (ex.: mierea de salcâm); o miere cu un conținut ridicat de glucoză cristalizează mai repede (ex.: mierea de rapiță).

Utilizare
Mierea este foarte des folosită în alimentație, în cosmetică sau ca medicament, fiind foarte apreciată de medicina populară.
Mierea nu trebuie încălzită peste 35-40 grade Celsius pentru a nu-i distruge toate enzimele și proprietățile active.
Mierea de albine nu are doar calități nutritive ci, în urma studiilor, s-a demonstrat că are și o acțiune terapeutică eficientă, ce se exercită atât asupra afecțiunilor digestive, cât și în afecțiunile hepatobiliare, cardiovasculare, respiratorii, afecțiuni ale sistemului nervos, ale aparatului urinar, în bolile de nutriție și cele infecțioase, în afecțiunile sanguine și în cele cutanate.

Proprietăți terapeutice:
- proprietăți antibacteriene, ajutând la vindecarea diverselor tipuri de infecții;
- ajută la vindecarea rănilor și ulcerațiilor, accelerează refacerea țesuturilor;
- ameliorează durerile de gât și tusea;
- ajută la asimilarea calciului în organism;
- are efecte hepatoprotectoare;
- stimulează diureza;
- reduce inflamațiile;
- crește anduranța sportivilor și este o sursă de energie care nu induce hipoglicemia, fiind un aliment potrivit pentru a fi consumat înainte de antrenamente;
- întărește sistemul imunitar și ajută la ameliorarea simptomelor alergiilor, stimulează producția de anticorpi contribuind astfel la prevenirea îmbolnăvirilor;
- este de ajutor în tratarea unor afecțiuni ale pielii, printre care dermatita atopică sau psoriazisul;
- contribuie la sănătatea sistemului digestiv, ajută la echilibrarea florei intestinale și la menținerea unui tranzit intestinal optim;
- mierea are un conținut ridicat de antioxidanți, elemente care contribuie la prevenirea unor tipuri de cancer;
- este ideală pentru calmarea emoțiilor și a stresului pre-examen;
- facilitează asimilarea calciului și a magneziului la nivelul țesutului osos;
- este cardioprotectoare, având proprietăți de hrănire a mușchiului cardiac, fiind asociată cu efecte hipotensoare;
- combinația dintre miere și laptele de capră a fost folosită pentru tratarea infecțiilor bronșice;
- mierea naturală determină o creștere mai mică a valorilor de zahăr din sânge decât zaharurile rafinate, mai ales în cazul persoanelor cu diabet zaharat de tip II; puțină miere neprelucrată poate fi adăugată în băuturile bolnavilor de diabet zaharat de tip II, atunci când apare pofta de alimente sau băuturi dulci;
- mierea de tei este un foarte bun și natural sedativ nervos, este calmantă, este recomandată în insomnii și în afecțiuni ale sistemului nervos; de asemenea, ea este utilizată cu succes și în răceli, tuse și alte afecțiuni ale căilor respiratorii (bronșite, laringite);
- mierea de salcâm este asimilată foarte ușor și oferă organismului energie, substanțe bioactive și nutritive, de aceea este recomandată copiilor, gravidelor, persoanelor în convalescență și pentru întărirea sistemului imunitar;
- mierea de coriandru este un ideal pansament gastric (datorita pH-ului ușor alcalin) și are efecte benefice pentru tratarea ulcerului și a gastritelor hiperacide, protejează ficatul și ajută în constipație, balonări și indigestie;
- mierea de rapiță este indicată în afecțiuni ale căilor respiratorii, ale sistemului osos, ale rinichilor, ajută pancreasul și splina, protejează ficatul;
- mierea de floarea soarelui este bogată în flavonoizi, uleiuri volatile, substanțe minerale și are o proprietate unică : datorită conținutului de lecitina pură, ajuta la întărirea memoriei și dezvoltarea intelectului; de asemenea, mierea de floarea soarelui este una din cele mai energizante, fiind recomandată a fi utilizată și în cazuri de anemie, de efort fizic și intelectual, în stări de oboseală;
- mierea de pădure are următoarele proprietăți: imunostimulantă, antioxidantă, antiinflamatoare, depurativă, laxativă; este recomandată în osteoporoză și afecțiuni articulare la adulți și vârstnici, în tratarea rahitismului la copii și adolescenți, pentru refacerea sistemului imunitar slăbit, în cazul bolilor infecțioase, bolilor intestinului gros, anemiei și afecțiunilor gastro-intestinale, a lipsei de vitamine și minerale și pentru eliminarea toxinelor din organism;
- mierea de baltă are un conținut ridicat de vitamina C și este tonifiantă; are următoarele utilizări terapeutice: dischinezii biliare și gastro-intestinale, antiseptic în spasme pilorice, calmează durerile, ușurează digestia și combate balonarea;
- mierea de lavandă are proprietăți antiseptice și antiinflamatoare, este recomandată persoanelor care au deficiență de calciu sau celor care suferă de osteoporoză pentru a-și întări oasele; este potrivită pentru tratarea infecțiilor tractului respirator, plămânilor și pentru calmarea tusei;
- mierea de păpădie este eficientă în tratarea bolilor hepatice (ciroză, colecistită, colelitiază), boli gastrice și constipație;
- mierea de castan este folosită pentru a trata diverse boli și inflamații, cum ar fi ulcerele, hepatita, bacteriile din sistemul urinar și circulația sangvină deficitară;
- mierea de manuka este un antibacterian, antiseptic și antiinflamator foarte puternic; cicatrizează și vindecă rănile pielii, este foarte eficientă împotriva bacteriilor cele mai rezistente, cum ar fi Stafilococul auriu meticilino-rezistent, o bacterie care este rezistentă la antibiotice.

Cu toate calitățile sale prețioase, mierea are și contraindicații pentru pacienții care suferă de obezitate, diabet zaharat, tulburări glicoregulatorii, insuficiență pancreatică exocrină, cât și în anumite tulburări alergice.

Mierea de albine este utilizată și în industria cosmetică la scară largă, pentru:
- ameliorarea acneei - datorita proprietăților antibacteriene;
- curățarea tenului;
- hidratare - mierea are efect emolient și lasă pielea catifelată, ajutând la protejarea ei în sezonul rece;
- protejarea buzelor de efectele nocive ale vântului și frigului;
- hidratarea părului;
- prevenirea ridurilor, datorită conținutului ridicat de antioxidanți.

Mierea terapeutică
- este o miere specială extrasă direct din fagure (fără a fi centrifugate ramele), nefiind mult timp în contact cu aerul din mediul înconjurător;
- se recomandă în afecțiuni oculare (sub supravegherea unui apiterapeut);
- se poate administra și intravenos, în revitalizarea organismului, curățarea vaselor de sânge etc.;
- se aplică la coada ochiului, sub formă de picătură (ustură!); ochiul va lăcrima intens, dar acest lucru este necesar; se dolosește în: plăgi oculare, arsuri, cheratite, uveite, iritocite, cataractă, oboseală oculară, curățarea ochilor.

 

Mai multe din această categorie: « Spirulina Lăptișorul de matcă »

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează