Venera I.
GĂLBENEÁ, gălbenele - 1. Plantă erbacee cu tulpina groasă şi înaltă, cu frunze lanceolate şi dinţate, acoperite cu peri fini, cu flori galbene-portocalii viu colorate, care creşte în locuri umede (Rorippa amphibia), cultivată în scopuri decorative şi medicinale. 2. (La pl.) Plantă erbacee cu tulpina păroasă în partea de jos, cu frunze palmate şi cu flori galbene-aurii (Ranunculus pedatus). ◊ Gălbenele de pădure = plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri şi cu flori galbene-aurii, care creşte în regiuni înalte (Ranunculus aureus). 3. (La pl.) Numele a trei plante erbacee din familia primulaceelor: a) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunzele ovale acoperite cu peri şi cu flori galbene (Lysimachia punctata); b) plantă cu tulpina dreaptă, cu frunze ovale-lunguieţe şi cu flori galbene dispuse în panicule terminale (Lysimachia vulgaris); c) dreţe (Lysimachia nummularia). - Galben + -ea.
Gălbenelele au mai multe denumiri populare: (pl.) dreţe, boance, calce; duminecea, filimică, floare-de-leac, iarbă-de-lingoare, lotus, piciorul-cocoşului, rufuliţă, rujinică, rujnicuţă, rujuliţă, rujuţă, ruşnică, salomie, sulumină, călinică, roşioară, căldăruşă, cilimică, coconiţă, crăiţă, vâzdoagă, ocheşea, boftă, boglar, păştiţă etc.
Gălbenelele (bot.: Calendula officinalis), asociate cu Soarele, sunt plante anuale sau bienale, ce cresc în asociaţii dese, înmulţindu-se singure, din seminţe. Sunt, aşadar, iubitoare de soare, dar şi de apă, însă se adaptează şi la alte condiţii de mediu. Înfloresc pe parcursul întregului an (mai puţin în lunile de iarnă). Se cultivă în toate zonele agricole, pe majoritatea tipurilor de sol, semănându-se primăvara devreme. Cresc chiar şi la marginea drumurilor, pe lângă garduri, de la câmpie până în zona montană.
Florile de gălbenele se culeg
TEI, (1) tei, , (2, rar) teie, 1. Arbore cu scoarţă brăzdată mărunt, cu frunze mari în formă de inimă, zimţate, cu flori albe sau albe-gălbui, dispuse în inflorescenţe, puternic parfumate, melifere, întrebuinţate în scopuri medicinale, şi cu fructe achene (Tilia platyphyllos). ◊ Tei alb = arbore cu lemnul alb-roşiatic, uşor, cu coroana deasă şi cu frunze cenuşii-argintii pe partea inferioară. (Tilia tomentosa). Tei pucios = arbore înalt până la 20 m, ale cărui flori se folosesc în farmacie (Tilia cordata). – lat. tilium (= tilia).
Teiul, arborele parfumat celebrat de la începutul lunii iunie, se regăseşte în toate zonele ţării, de la câmpie la zona deluroasă şi până în zona montană.
În România există mai multe soiuri de tei: teiul ce înfloreşte la începutul lunii iunie, cu frunza în formă de inimă (Tilia cordata) şi care are pe dosul frunzelor perişori gălbui, teiul cu frunza mare (Tilia platyphillos), care înfloreşte ceva mai târziu şi are frunzele mai mari decât celelalte specii înrudite; teiul argintiu (Tilia argentea), care înfloreşte abia în iulie, având frunze şi flori alburii.
Numele de „Tilia” vine de la grecescul „ptilon” care înseamnă „aripă”, făcând referire la frunzuliţele aflate pe mănunchiul floral. Numele de „cordata” vine de la cuvântul latinesc „cor” care înseamnă „inimă”, cu trimitere la forma frunzelor. Cuvântul „platyphyllos” este format din cuvintele greceşti „platys” - ”larg” şi „phyllon” - „frunză”, simbolizând frunze late.
Indiferent de tipul lor, toţi teii au aceleaşi întrebuinţări medicinale, fiind utili pe lângă orice gospodărie.
În unele culturi, teiul era un copac sacru şi simboliza:
MÉNTĂ - Numele mai multor plante erbacee (medicinale) din familia labiatelor, cu frunze dinţate, acoperite cu peri şi cu flori puternic mirositoare, folosită în scopuri medicinale şi în calitate de condiment.; izmă; (reg.) voieştniţă - Din sl. menta, lat. mentha, fr. menthe.
În credinţa populară, menta era considerată o iarbă sfântă, un dar al lui Dumnezeu ca răsplată pentru gestul generos al drumeţului cel cu inima bună.
Legenda spune că
Personalitatea unui om este rezultatul dezvoltării unitare şi simultane a însuşirilor înnăscute, a deprinderilor învăţate în familie şi a celor dobândite sub influenţa mediului socio-cultural extern. Ea conferă fiecărei fiinţe umane trăsături unice şi o adaptare originală la universul înconjurător.
În primii ani de viaţă, ai copilăriei (şi ulterior ai adolescenţei), copiii relaţionează cu două lumi, preponderent: cea a familiei - afectivă, protectivă, blândă şi cea a şcolii - mai amplă, exigentă, încărcată de promisiunile viitorului. Iar apoi urmează să intre în contact şi cu lumea socială extinsă, a comunităţii în care trăiesc. Pentru a asigura integrarea în mod reuşit a copiilor în viaţa socială, aceste medii educaţionale trebuie să se completeze şi să se susţină reciproc.
Medicul, psihanalistul şi scriitorul francez André Berge (Defectele copilului, 1968, E.D.P., Bucureşti; Les Défauts de l'enfant, Payot, 1968) a identificat mai multe tipuri de copii, în funcţie de temperament şi de comportare: copilul sensibil, copilul sociabil, copilul hotărât, copilul conştiincios. Pentru fiecare dintre aceşti copii, există nevoi specifice şi o atenţie deosebită ce trebuie acordată de familiile lor pentru a le asigura o dezvoltare armonioasă şi o bună educaţie pentru viaţă.
Potasiul (K) are rol central în metabolismul celular; reglează metabolismul apei în organism prin extragerea sodiului din celule şi reducerea volumului de lichide, asigurând astfel menţinerea cantităţii necesare de apă în organism.
Potasiul intervine în buna funcţionare a muşchilor, a inimii şi a nervilor, contribuind la generarea energiei în corpul uman.
Deficitul de potasiu conduce la tulburări precum: crampe musculare, greaţă, balonare, constipaţie, iritabilitate, probleme ale inimii, insomnie.
Alimentele bogate în potasiu sunt: caise uscate, smochine, migdale, stafide, fistic, struguri, mere, banane, fasole uscată, ouă, ciuperci, cartofi noi, morcovi, salată verde, broccoli, spanac, sfecla roşie, sparanghel, peşte, carne de vită.
Cromul activează enzimele implicate în metabolismul glucozei şi în sinteza proteinelor. Acţionează precum insulina, potentând efectul acesteia şi astfel previne apariţia diabetului, facilitând asimilarea zahărului sub formă de glucoză la nivel celular. Împreună cu insulina, deci, cromul normalizează glicemia.
Asigură stabilizarea proteinelor acolo unde este nevoie de ele, favorizând procesul de creştere. Contribuie la scăderea tensiunii arteriale, previne depunerea grăsimilor pe pereţii vaselor de sânge, contribuind la creşterea colesterolului bun şi la scăderea colesterolului rău.
Lipsa cromului dezechilibrează metabolismul, conducând la o creştere mare a cantităţii de zahăr în sânge ori la o secreţie suplimentară de insulină, precum şi la o creştere a grăsimilor în sânge.
Cromul se regăseşte în alimente precum: cartofi, fasole verde, broccoli, spanac, pâine din faină integrală, germeni de grâu, cereale integrale, carne de pui, ficat de viţel, brânză, ciuperci, prune, banane, scoici.
Fosforul (P) întăreşte oasele şi dinţii; are rol în numeroase reacţii chimice importante din organism.
Reprezintă un element necesar pentru funcţionarea optimă a rinichilor, pentru regularizarea bătăilor inimii, pentru producerea naturală a lecitinei (utilă în eforturile psihice), pentru asigurarea energiei şi vigorii organismului, pentru combaterea stărilor de oboseală, de stres, de iritabilitate. Alături de calciu şi de vitamina D, are o importanţă deosebită în producerea şi transferul energiei nervoase, intelectuale şi sexuale în organism. Este răspândit la nivelul tuturor celulelor, fiind principalul constituent al acizilor nucleici (cantitatea de fosfor din organism reprezintă aproximativ 1 % din greutatea corporală).
Carenţa acestui element conduce la tulburări de formare a oaselor şi a dinţilor, anorexie, scădere în greutate, rahitism, astenie fizică şi intelectuală, anxietate, tulburări hepatice, afecţiuni cardiace, dureri articulare, anomalii la nivelul celulelor sanguine.
Intoxicaţia cu fosfor conduce la hipertermie, la scăderea calciului seric, la distrugeri de ţesuturi şi se tratează printr-un aport suplimentar de magneziu, de potasiu şi de fier.
Fosforul se regăseşte în alimente precum: nuci, carne, peşte, fructe de mare, grâu, orez, tărâțe de ovăz, cartofi, pâine albă, cartofi, broccoli, conopidă, praz, lactate, seminţe de floarea-soarelui, semințe de dovleac,, semințe de in, parmezan, boabe de soia prăjite, arahide.
Seleniul (Se) previne formarea celulelor canceroase şi întăreşte sistemul imunitar, are rolul de a proteja hemoglobina celulelor roşii din sânge, de a menţine elasticitatea ţesuturilor, de a sprijini respiraţia celulară. Ajuta la absorbţia şi sporirea eficienţei vitaminei E. Împiedică depunerea grăsimilor pe pereţii vaselor sanguine, încetineşte procesul de îmbătrânire a celulelor, având rol antioxidant şi de protejare împotriva efectelor nocive ale razelor ultraviolete.
Are rol în încetinirea: bolii Alzheimer, bolilor de ficat, HIV.
Reduce stările de indispoziție. Împiedică pierderea timpurie a sarcinii. Este esențial pentru fertilitatea masculină, biosinteza testosteronului și formarea normală a spermatozoizilor.
Cerealele integrale, usturoiul, ceapa, tonul, scoicile, ficatul, roşiile, varza, broccoli, fructele de mare sunt o importantă sursă de seleniu.
Necesarul de seleniu trebuie satisfăcut din raţia obişnuită de alimente.
Intoxicaţia cu seleniu se poate manifesta prin: paralizia muşchilor, orbire, tulburări respiratorii, umflarea pleoapelor, expiraţii urât mirositoare, salivaţie abundentă, căderea părului, hipotermie, colici abdominale, scădere în greutate.
De aceea administrarea de suplimente pe bază de seleniu trebuie să ţină cont de recomandarea strictă a medicului.
Zincul (Zn) este o componentă de bază a enzimelor implicate în metabolismul proteinelor şi lipidelor. Are rol esenţial în echilibrul hormonal şi pentru protejarea sistemului imunitar. Stimulează activitatea creierului, a pancreasului, a organelor sexuale, menţinând acuitatea vizuală.
Totodată, zincul ajută la vindecarea rănilor, favorizând regenerarea celulelor. Intervine în procesul de asimilare a unor vitamine şi în procesul de formare a leucocitelor. Contribuie la reducerea erupţiilor cutanate (acnee, coşuri), scăzând secreţia de sebum. Menţine sănătoase unghiile, părul şi pielea.
Pierderile de zinc din organism au loc în cazul traumatizărilor, anemiilor, cancerului, menstruaţiei, sarcinii, infarctului, bolilor ficatului, afecţiunilor prostatei.
Aportul de zinc contribuie la reducerea riscului unei greutăţi reduse a fătului la naştere asociate cu naşterea prematură.
Carenţa de zinc poate apărea la copiii subnutriţi cu produse de origine animală (carne, ouă, lactate). Deficitul de zinc se manifestă prin infecţii repetate, îmbolnăvirea ficatului, a prostatei, căderea părului, degradarea unghiilor, scăderea poftei de mâncare, apariţia anemiei, vindecarea lentă a rănilor, apariţia diareii, dereglări ale sistemului de reproducere, accelerarea fenomenului de îmbătrânire a celulelor.
Zincul se regăseşte în alimente precum: carne (100 g carne de porc conţin 2,4 mg Zn), ouă, peşte (de exemplu: 100 g cod conţin 0,4 mg Zn), lactate (100 g brânză proaspătă conţin 4 mg Zn), piersici, caise, grâu nedecorticat, stridii, nuci.
Magneziul (Mg) participă la formarea substanţei osoase şi a tendoanelor. Are rol esenţial în procesele metabolice, în sinteza ADN şi ARN, în sinteza proteinelor, în buna funcţionare a inimii, în secreţiile glandulare.
Magneziul este important în procesul de mineralizare osoasă, în cel de contracţie musculară, fiind o minerală de înaltă performanţă metabolică în ceea ce priveşte furnizarea de energie organismului uman. El reglează impulsul nervos şi contracţia musculară. Combate: migrenele, depresia, insomnia, sindromul premenstrual.
Aportul adecvat de magneziu susţine digestia şi este important pentru dezvoltarea normală a organismului, încă din perioada de viaţă intrauterină.
Deficitul de magneziu poate afecta echilibrul nervos prin apariţia de stări de oboseală sau irascibilitate, nervozitate, anxietate, sau poate genera crampe musculare sau furnicături pe timpul nopţii, la nivelul gambelor.
Excesul de magneziu în sânge conduce la contracţii musculare spasmodice, tremur, diaree, convulsii, slăbire musculară.
Magneziul se regăseşte în special în alimente precum: nuci, seminţe de floarea-soarelui, seminţe de dovleac, alune, arahide, cereale integrale, cartofi, fasole, spanac, banane, lapte, carne, cacao, cafea, ridichi, apă minerală, orez brun, linte, kiwi, avocado.
De pildă: 100 g paste făinoase conţin 42 mg Mg, 100 g secară conţin 49 mg Mg, 100 g pâine integrală conţin 54 mg Mg.
Suplimentele alimentare pe bază de magneziu se recomandă a fi administrate numai la prescripţia medicului.