Sulfina

Publicat de 

SULFÍNĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s. f.] – Lat. sulfina
Sulfina galbenă (Melilotus officinalis) este o plantă medicinală și meliferă din familia Fabaceae. Înflorește primăvara-vara. Crește în locuri luminoase, este răspândită pe marginea drumurilor şi căilor ferate, prin fâneţe, semănături, coaste pietroase, pe plajele apelor curgătoate, prin vii, până la altitudinea de 1200-1400 m.

sulfinaSursa foto: wikipedia.org

Este denumită popular surcină, solcină, molotru, floare de piatră, floare de iarbă, trifoi mare, sufulf sau sufulg.
În primul an planta își dezvoltă rădăcina, iar în anul al doilea crește până la un metru și înflorește din luna mai până în august. Frunzele sunt trifoliate, tulpina este foarte ramificată. Florile sale sunt galbene și delicate, înșirate în vârful tulpinii puternice, cu un miros dulceag asemănător vaniliei și fânului proaspăt cosit.

Se recoltează partea aeriană nelignificată (florile, ramurile înflorite cu flori şi frunze). Se taie la 30 cm de la vârf în jos. Se recoltează pe timp frumos şi se usucă la umbră, în strat subţire. Atenție: printr-o uscare incorectă planta devine toxică. Dacă produsul se usucă şi se conservă în condiţii necorespunzătoare, acesta sintetizează fitoalexine (medicarpina), iar din acidul o-hidroxicinamic se formează dicumarina, compus cu proprietăți anticoagulante, constituind un potenţial pericol de sângerare.

Hipocrate, „părintele” medicinei, a folosit sulfina pentru a trata ulcerele pielii, în timp ce farmacologul și botanistul Dioscoride a descris această plantă ca fiind un remediu emolient și antiedematos. În vechime, a fost utilizată și pentru tratarea abceselor și ca agent analgezic. Sulfina era cunoscută ca un tămăduitor al bolilor minții, un calmant psihic și un protector împotriva depresiilor sau diverselor tulburări psihice (atacuri de panică etc.). În vremea dacilor, planta era folosită și ca remediu pentru bolile de ochi și insomnii.
Pentru uz terapeutic se utilizează numai vârfurile atunci când sunt înflorite, împreună cu florile.

Sulfina se folosește în tratamentele interne şi externe, sub formă de infuzie, pulbere și comprese locale.
Alături de beneficiile terapeutice, florile sulfinei se folosesc în cultura populară pentru a parfuma camera sau dulapul cu haine, iar frunzele de sulfină se folosesc ca și repelent.

Conține: substanțe amare, derivați flavonici, acid cumarinic, 7-hidroxicumarină, cumarină, melilotină (3, 4-dehidrocumarină), scopoletină, umbeliferonă, flavonoide (glicozide ale kemferolului şi quercetolului), tanin, sapogenine de tip oleanolic, acizi fenolici, polizaharide (melilotozida), ulei eteric, alantoină, acid alantoic, colină, mucilagii.

Proprietăți terapeutice:
- are efect: emolient, astringent, cicatrizant, diuretic;
- favorizează fluidizarea sângelui, are efect favorabil asupra circulației sangvine în ansamblu, este un bun vasodilatator periferic prin mărirea permeabilității vasculare; este utilizată pe scară largă pentru tratarea problemelor venoase, cum ar fi varicele, cheagurile de sânge în vene, hemoroizii, tromboflebita și congestiile limfatice; reduce crampele musculare nocturne şi senzaţia de „picioare grele”;
- menține funcția urinară normală;
- protejează ficatul și sistemul imunitar;
- are efecte antispastice asupra mușchilor netezi ai tractului digestiv, ai sistemului respirator și ai sistemului excretor;
- este un remediu naturist excelent în caz de răceală, tuse, astm, căci ajută la eliminarea secreţiilor bronşice şi la uşurarea respiraţiei;
- facilitează digestia, fiind indicată în caz de bilă leneşă;
- este un antiinflamator gingival; tratează abcesele dentare și aftele bucale;
- este utilizată ca ingredient în unele unguente pe bază de plante, folosite în tratarea rănilor, a contuziilor și a leziunilor;
- extern, se utilizează ca antiseptic în boli de ochi (conjunctivită) sub formă de băi sau comprese, pentru spălarea rănilor cu puroi, cataplasme pe umflături, gargară în abcese dentare, gingivite, laringite, comprese în reumatism aplicate pe locul dureros.

Precauții:
- administrarea de sulfină în supradoză poate da dureri de cap, hemoragii nazale, stări de amețeală, vomă sau somnolență;
- deși frunzele proaspete de sulfină sunt destul de sigur de utilizat, frunzele uscate pot fi toxice; când frunzele parțial uscate sunt înghițite în cantități mari, acest lucru poate duce la deces prin sângerare abundentă;
- femeile însărcinate și cele care alăptează nu ar trebui să folosească această plantă;
- persoanele cu probleme de coagulare a sângelui ar trebui să evite această plantă; nu se recomandă administrarea concomitentă a extractelor din sulfină cu anticoagulate (aspirină, heparină, warvarină, etc), deoarece sulfina prezintă capacitatea de a accentua efectul acestor medicamente, cu risc crescut de apariție a hemoragiilor;
- administrarea remediilor cu sulfină trebuie întreruptă cu cel puțin două săptămâni înainte de o intervenție chirurgicală.

 

Mai multe din această categorie: « Hibiscusul Hameiul »

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează