HIBÍSCUS, hibiscuși, s. m. Arbore tropical din familia Malvaceae; plantă ierboasă, arbustivă și arborescentă, originară din India și China, cu flori mari, viu colorate.
Hibiscusul este o plantă din familia Malvaceae, din care mai fac parte arborele de cacao și bumbacul. Mai este numit și „nalbă mare” sau chiar „trandafir chinezesc”.
Exisă mai multe soiuri din care se prepară ceaiul de hibiscus, însă cel mai popular este Hibiscus sabdariffa. Acesta are flori roșii și este folosit în scop medicinal, cu precădere pentru obținerea suplimentelor alimentare și a ceaiurilor.
Florile de hibiscus cresc în vârful lăstarilor și pot fi simple sau duble, în culori foarte variate (alb, roz, roșu, portocaliu, piersică, galben, violet). Planta înflorește abundent mai ales primăvara și toamna, dar dacă are lumină suficientă, ea poate înflori tot timpul anului. Chiar dacă florile durează doar o zi (uneori două zile), Hibiscusul face multe flori, mai ales dacă mediul îi priește.
Sursa foto: wikipedia.org
Din hibiscus se prepară ceai (se găsește pe piață sub formă de pliculețe sau vrac), care este considerat un remediu natural excelent, având numeroase beneficii pentru sănătate, fiind aromat și bogat în vitamina C și antioxidanți.
Ceaiul de hibiscus este obținut dintr-un amestec de flori și frunze uscate, alături de caliciul plantei. Gustul său este ușor acrișor, asemănător cu cel al afinelor. Ceaiul are o nuanță de roșu intens și poate fi consumat atât cald, cât și rece.
Ceaiul de hibiscus conține: acid malic, acid tartric, acid protocatehic, vitaminele A, C, P, acid folic, calciu, fier, magneziu, mangan, fosfor, potasiu, sodiu, zinc, betacaroten.
De-a lungul timpului, ceaiul de hibiscus a fost utilizat cu diferite scopuri. Egiptenii consumau ceaiul de hibiscus pentru efectul său diuretic, pentru prevenirea manifestărilor bolilor cardiovasculare sau pentru a scădea temperatura corpului. În Africa, ceaiul de hibiscus era utilizat pentru reducerea simptomelor răcelii, constipației, durerilor în gât și bolilor de ficat. În medicina tradițională chineză hibiscusul este utilizat ca plantă medicinală pentru reducerea simptomelor afecțiunii denumite Zona Zoster precum și a altor probleme ale pielii. În medicina ayurvedică rădăcinile sunt utilizate pentru vindecarea tusei și ca tratament naturist împotriva căderii părului sau a albirii acestuia.
Proprietăți terapeutice:
- contribuie la scăderea tensiunii arteriale;
- ajută la scăderea colesterolului „rău“ (LDL - colesterol) și poate preveni apariția afecțiunilor cardiovasculare;
- are efect antifebril, antiinflamator și antibacterian;
- protejează organismul de efectele negative ale radicalilor liberi;
- susține sistemul imunitar și protejează organismul împotriva răcelilor;
- contribuie la menținerea sănătății aparatului respirator;
- susține sănătatea ficatului;
- acționează ca un ușor laxativ, fiind de ajutor în menținerea sănătății sistemului gastrointestinal; stimulează digestia;
- contribuie la combaterea anxietății; ajută la calmarea sistemului nervos, relaxând corpul și mintea;
- combate oboseala cronică;
- stimulează circulația periferică;
- este antispastic intestinal și uterin;
- previne anemia;
- dacă este băut la micul dejun, ceaiul de hibiscus poate înlocui cu succes cafeaua de dimineață;
- ajută la controlul greutății, în curele de slăbire (inhibă absorbția de glucoză și de amidon în momentul în care sunt consumate alimente pe bază de carbohidrați).
Precauții:
- ceaiul de hibiscus poate contribui la scăderea tensiunii arteriale, așadar consumul nu este recomandat persoanelor care au tensiune arterială scăzută;
- poate inhiba efectul anumitor medicamente;
- dacă se bea ceai de hibiscus o perioadă lungă de timp, există riscul ca nivelul estrogenului să scadă simțitor; consumat excesiv are efect de reducere a fertilității;
- persoanele care au diabet, femeile însărcinate (poate stimula apariția menstruației și astfel să conducă la un avort spontan) și femeile care alăptează ar trebui să evite consumul de ceai de hibiscus, dar și consumul suplimentelor alimentare pe bază de hibiscus.