Sunătoarea

Publicat de 

SUNĂTOÁRE s. f. Nume dat mai multor plante erbacee din familii diferite: a) plantă cu miros neplăcut din familia compozeelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri moi, cu flori galbene și cu miros neplăcut (Crepis foetida); b) pojarniță; c) măselariță; d) sulițică. – Lat. [herba] *sanatoria
Numită și: pojarniță, asunătoare, barba-lupului, buruiană-de-foc-viu, crucea-voinicului, drobișor, fălcățea, floare-de-foc-viu, hamei-de-pământ, harnică, iarba-crucii, închegătoare, jale-de-munte, lemni, osul-iepurelui, pojar, pojărnică, sovârf-galben, sovârvoiță, sunaică, șerlai, zburătoare (Hypericum perforatum).

Sunătoarea (Hypericum perforatum) - este o plantă erbacee, perenă, cu tulpină dreaptă, ramificată în partea superioară, ușor lemnoasă în partea de jos, prevăzută de-a lungul ei cu două muchii, glabră (lipsită de perișori pe suprafață) și înaltă până la un metru. Frunzele, dispuse opus, sunt sesile (lipsite de pețiol sau de peduncul), oval-eliptice, glabre și conțin numeroase pungi secretoare, dând impresia că prezintă puncte translucide (când sunt examinate prin transparență), de unde și denumirea de "perforatum" dată acestei specii. Florile sunt grupate în vârful tulpinii și ramurilor, sunt hermafrodite, pentamere; periantul este format din 5 sepale și 5 petale de culoare galben-aurie, iar androceul din stamine numeroase. Înflorește din iunie până în septembrie. Fructul este o capsulă ovală.
Crește în Europa, America, Australia, Noua Zeelanda și Asia de Est, găsindu-se preponderent în zonele de câmpie și de deal.

sunatoarea

Sursa foto: wikipedia.org

Produsul vegetal folosit în produsele terapeutice este reprezentat de părțile terminale (de 20–30 cm) înflorite (Herba Hyperici). Florile de sunătoare se culeg în zile uscate și însorite, din iunie și până în septembrie, prin tăiere cu foarfeca. Se usucă la umbră, în loc bine aerisit, întinse în strat subțire, pe hârtie sau pânză. După uscare, se păstrează în pungi de hârtie ori săculeți de pânză, în locuri uscate și întunecate.

Ca și principii active, sunătoarea este bogată în:

derivați antracenici (hipericină, pseudohipericină), colină, uleiuri volatile, hiperină, hiperforină, adiperforină, catehină, acizii cafeic și clorogenic, acid valerian, taninuri, saponine, rutină, galactoză.

Sunătoarea este folosită de mai bine de 2000 de ani, în medicina tradițională. În Grecia și Roma antică sunătoarea a fost populară ca remediu pentru febră, arsuri, răni, vânătăi, dureri și tensiune nervoasă. În Evul Mediu, îi era atribuită proprietatea de a alunga spiritele rele.

Se folosește sub formă de ceai, dar și sub formă de tinctură, capsule (administrate cu 30 de minute înaintea mesei), ulei sau cremă (aplicată extern) ori comprese pentru piele.

Acțiune farmacologică: datorită hipericinei și pseudohipericinei, uleiului volatil și taninurilor, produsul are acțiune antiseptică, astringentă și cicatrizantă. Flavonozidele sunt răspunzătoare de acțiunea vasodilatatoare și hipotensivă. Acizii clorogenic și cafeic dau proprietățile antiinflamatoare și colagoge ale plantei. Saponinele au proprietăți antibacteriene.
Sunătoarea se recomandă în caz de: enterocolită, tulburări de menopauză, sindrom premenstrual, gastrită, ulcer, hepatită, diskinezie biliară, depresie, atacuri de panică, insomnie, migrenă, nevroze, sevraj, hiperactivitate, palpitații cardiace, stomatită, gingivită, arsuri, acnee, otită, boală parodontală, diaree. Împiedică „îngrășarea” ficatului; are capacitatea de a crește cantitatea de serotonină, dopamină și noradrenalină, diminuează nivelul hormonului de stres. Contribuie la eliminarea toxinelor din organism și la detoxifierea ficatului, reglează tranzitul intestinal și calmează durerile de stomac. Este o plantă antivirală puternică, acționand direct asupra germenilor patogeni. Stimulează secreția glandelor cu secreție internă, crește pofta de mâncare și stimulează procesele naturale de regenerare celulară.
Efectul benefic se instalează după circa trei săptămâni. O cură durează între două și trei luni. Așadar, se recomandă cure de trei luni cu trei săptămâni de pauză.
Aplicarea unei creme sau a unui ulei cu extract de sunătoare stimulează vindecarea mai rapidă a rănilor, a plăgilor sau a eczemelor și reduce dimensiunea cicatricei după operația cezariană.

Precauții:
- sunătoarea poate cauza fotosensibilitate, de aceea, în perioadele de administrare a produselor din sunătoare, ar trebui evitată expunerea la soare deoarece poate provoca erupţii şi alergii solare;
- sunt câteva medicamente care nu ar trebui luate niciodată împreună cu sunătoarea (în orice forma a ei), pentru că principiile lor active pot interfera cu ea: medicamentele antidepresive, medicamentele antihipertensive, medicamentele antiastmatice, medicamentele analgezice, unele medicamente pentru inimă, unele medicamente pentru tratarea infecției HIV, unele medicamente pentru tratarea cancerului, unele anticoagulante;
- trebuie evitat consumul de sunătoare în paralel cu cel de băuturi alcoolice;
- ceaiurile și capsulele din sunătoare trebuie consumate cu moderație și numai la recomandarea medicului de către femeile însărcinate și de către cele care alăptează;
- sunătoarea nu este recomandată copiilor sub 6 ani;
- sunătoarea ar putea afecta nivelul serotoninei din creier, ceea ce ar putea interfera cu procedurile chirurgicale, de accea se recomandă a nu se bea ceai de sunătoare cu cel puțin două săptămâni înainte de o intervenție chirurgicală;
- exista ipoteza că sunătoarea ar putea agrava simptomele persoanelor diagnosticate cu Alzheimer sau cu schizofrenie.

 

Mai multe din această categorie: « Salvia Busuiocul »

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează