Salvia

Publicat de 

SÁLVIE, salvii, s. f. (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s. f.] – Din lat. salvia - "salvare" (a vindeca, a însănătoși).
Salvia este o plantă erbacee cu tulpina semilemnoasă, cu flori divers colorate (albastre, violete, mai rar albe), cultivată ca plantă medicinală sau decorativă, originară din sudul Europei și din regiunile mediteraneene. Este cunoscută și sub denumirile de jale, jaleș, salbie, șalvir, șalet sau șerlai. Este o plantă din familia labiatelor, ea poate atinge o înălțime de 30-70 centimetri, florile ei sunt dispuse verticilat, deci în cerc, în jurul unei axe comune iar frunzele sale opozite, alb-lânoase sclipesc argintiu și emană un parfum ușor amar, aromatic.

Salvia officinalis

Sursa foto: wikipedia.org

Salvia poate fi cultivată în zone semiumbroase sau luminoase, fiind o plantă rezistentă, perenă. Se plantează primăvara, obținându-se din semințe sau prin divizarea rădăcinii unei plante trecute de un an. După plantare sau însămânțare se udă, moderat, pământul. Ulterior, planta de salvie se udă doar sporadic, în verile caniculare. Udatul în exces poate provoca îngălbenirea și căderea frunzelor.
Solul în care se plantează salvia trebuie să fie proaspăt afânat și fertilizat, dar nu în exces, pentru că, altfel, riscul este să crească mai mult frunzele, fără flori. Salvia înflorește începând cu luna mai și până toamna târziu.
Frunzele de salvie ating maturitatea înainte de înflorire. Salvia se recoltează în zilele cu soare, preferabil la prânz. Frunzele nu se culeg niciodată când este umezeală sau risc de ploaie. De regulă, perioada în care se poate recolta salvia în condiții bune este iulie-septembrie.

Conține:

salicină, vitamina A, vitamina B1, vitamina C, vitamina K, potasiu, calciu, magneziu, fier, zinc, sodiu, polifenoli, acid clorogenic, aci cafeic, acid rosmarinic, acid elagic, acid ursolic, acid oleanolic, rutină, tuonă, substanțe terpenice, salven, sabinol, glicozide, rășini, alte uleiuri eterice (thujon, cineol, borneol), camfor și substanțe cu efect estrogen.

Este o plantă căreia i se atribuie puteri magice. O legendă spune că a fost singura dintre flori care a adăpostit-o pe Maica Domnului atunci când fugea cu pruncul Iisus în brațe, din fața aprozilor lui Irod, iar drept mulțumire aceasta a investit planta cu puteri nelimitate, de a salva vieți și de a-i trata pe oamenii tuturor timpurilor de orice boală.
În Antichitate, salvia era folosită pentru calmarea persoanelor care sufereau de boli mintale, în tratarea mușcăturilor de șerpi și în creșterea fertilității la femei. Egiptenii o foloseau pentru fertilitate, iar medicul grec Dioscorides scria în rapoartele sale că extractul de salvie oprește sângerarea rănilor și ajută la curățarea acestora. Mai târziu, medicii au folosit salvia pentru a trata entorse și edeme (umflături), răceala, reumatismul și dereglările menstruale.

Are următoarele proprietăți:
- este un antibiotic natural;
- reduce transpirația excesivă ((în diverse stări, cum ar fi distoniile neurovegetative și menopauza);
- ajută la ameliorarea simptomelor dispeptice și a flatulenței;
- regularizează menstruația;
- se utilizează în: afecțiuni gastrointestinale, diabet (menține sub control nivelul zahărului din sânge), balonări, menstruații neregulate, disfuncții ovariene, nervozitate, gingivite, amigdalite, abcese dentare, tulburări de menopauză, oboseală, astenii, depresii ușoare, oprirea secreției de lapte la înțărcat;
- în stare proaspătă, este un remediu tradițional pentru diaree (ceaiul de salvie poate fi administrat și sugarilor dacă aceștia se confruntă cu diareea, pentru că o combate cu succes);
- este cicatrizantă, antiseptică, stimulează vindecarea plăgilor;
- stimulează circulația sanguină;
- ajută la albirea dinților;
- previne infectarea înțepăturilor de insecte;
- combate febra;
- este tonic-nervoasă, reduce surmenajul psihic și intelectual;
- îmbunătățește memoria, fiind un remediu împotriva bolii Alzheimer;
- detoxifică organismul;
- contribuie la funcționarea normală a aparatului respirator (tratarea bronșitei, rinitei, răcelilor sau gripei);
- susține sănătatea oaselor;
- are acțiune: stomahică (favorizează digestia), carminativă (calmează durerile abdominale și favorizează evacuarea gazelor intestinale), antisudorifică, coleretic-colagogă (stimulează secreția biliară a ficatului, favorizează evacuarea bilei în duoden).

Este utilizată ca: infuzie din frunze și flori, tinctură, praf, decoct din scoarță, dar și drept condiment – proaspătă sau uscată (în preparate cu paste, orez, carne de pasăre, pește, ouă, carne de vițel, ficat de vițel și ficat de pui, carne de miel, vânat, salate, tocane și sosuri de roșii; se folosește și la marinarea cărnii; prelungește valabilitatea preparatelor). Aroma salviei nu dispare atunci când planta este expusă la căldură și, din acest motiv, frunzele sale pot fi gătite sau prăjite cu alte ingrediente pentru perioade mai lungi de timp, fără a-și pierde aroma.
Se folosește și extern, sub formă de ceai, pentru băi, pentru spălături bucale / gargară (în gingivite, afte bucale, faringite şi amigdalite, pentru a neutraliza microbii ce duc la formarea de placă dentară), pentru a reduce riscul de sângerare. Uleiul volatil din frunzele de salvie este folosit în industria cosmetică pentru fabricarea diverselor parfumuri. Inhalațiile cu vapori de salvie curăță tenul gras, plin de impurități.

Precauţii şi contraindicaţii:
- nu se administreazã la femeile care alăptează, deoarece poate diminua secreţia lactată;
- nu este recomandată femeilor însărcinate, fiindcă determină contracții uterine;
- nu se bea seara și nu se bea în cantități prea mari, pentru că poate să producă agitație sau insomnie.

 

Mai multe din această categorie: « Teiul Sunătoarea »

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează