Kedu.ro

Key education

Venera I.

Mărire întru Cele ’nalte!
Toate stelele să salte,

Salte cerul şi pământul
Şi să laude Cuvântul.

Întru Cei de Sus mărire
Şi pe pământ păciuire,

La toţi oamenii să fie,
De acum până-n vecie.

Astăzi S-a născut Hristos,
Mesia, Chip luminos,
Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi!

Mititel, înfăşăţel
În scutec de bumbăcel.
Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi!

Vântul bate, nu-L răzbate,
Neaua ninge, nu-L atinge.
Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi!

Şi de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie!
Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi!

Sus, la poarta Raiului,
Poarta Raiului,
Paşte turma Tatălui,
Turma Tatălui…
Linu-i lin şi iară lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iară lin.

Dar la turmă cine stă,
Oare cine stă?
Stă chiar Maica Precistă,
Maica Precistă.
Linu-i lin şi iară lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iară lin.

Lângă Ea - un legănel,
Leagăn legănel,
Cu un Copilaş în el,
Copilaş în el.
Linu-i lin şi iară lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iară lin.

Copilaşul când dormea,
Puiul când dormea,
Maica Sfântă lin cânta,
Maica lin cânta:
Linu-i lin şi iară lin,
Bate vântul frunza lin,
Lin şi iară lin.

Praznic luminos, strălucind frumos,
Astăzi ne-a sosit şi ne-a-nveselit,
Că Mântuitorul şi Izbăvitorul
Cu trup a venit, cu trup a venit.

Raiul cel închis azi iar s-a deschis,
Şarpelui cumplit capul i-a zdrobit,
Şi strămoşii iară, prin Sfânta Fecioară,
Iar s-au înnoit, iar s-au înnoit.

Îngerii cântau, păstorii fluierau,
Magii se-nchinau, toţi se bucurau.
Dar Irod era că se tulbura
De naşterea Sa, de naşterea Sa...

El Îl căuta voind morţii-a-L da,     
Dar pruncul Iisus din ţară S-a dus,
Fie lăudat, binecuvântat,
De-a pururi, Amin! De-a pururi, Amin!

Cerul şi pământul, cerul şi pământul
În cântec răsună,
Îngeri şi oameni, îngeri şi oameni
Cântă împreună.
Hristos se naşte, Domnul coboară,
Îngerii cântă, magii Îl adoară,
Păstorii-aleargă, ieslea înconjoară,
Mari minuni se întâmplară...

În Viflaim azi, în Viflaim azi
E mare minune -
Vergură curată, Vergură curată
Fiu născu în lume.
Hristos se naşte, Domnul coboară,
Îngerii cântă, magii Îl adoară,
Păstorii-aleargă, ieslea înconjoară,
Mari minuni se întâmplară...

Din Răsărit vin, din Răsărit vin
Magi cu bucurie,
Cu dar de smirnă, cu dar de smirnă,
Aur şi tămâie.
Hristos se naşte, Domnul coboară,
Îngerii cântă, magii Îl adoară,
Păstorii-aleargă, ieslea înconjoară,
Mari minuni se întâmplară...

Din cer Cuvântul, din cer Cuvântul
În Trup se arată;
Noaptea din lume, noaptea din lume
Zi se face-ndată.
Hristos se naşte, Domnul coboară,
Îngerii cântă, magii Îl adoară,
Păstorii-aleargă, ieslea înconjoară,
Mari minuni se întâmplară...

Hristos se naşte, Hristos se naşte,
Veniţi la-nchinare
Cu vesel suflet, cu vesel suflet,
Veselă cântare.
Hristos se naşte, Domnul coboară,
Îngerii cântă, magii Îl adoară,
Păstorii-aleargă, ieslea înconjoară,
Mari minuni se întâmplară...

O, ce veste minunată!
În Betleem ni s-arată:
Astăzi s-a născut
Cel făr' de-nceput,
Cum au spus prorocii.

Că la Betleem Maria,
Săvârşind călătoria,
Într-un mic sălaş,
Lângă-acel oraş,
A născut pe Mesia.

Pe Fiul în al Său nume
Tatăl L-a trimis în lume
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască.

Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua străluceşte
Şi lumii vesteşte

Că astăzi Curata,
Preanevinovata,
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia.

Magii, cum zăriră,
Steaua şi porniră,
Mergând după rază
Pe Hristos să-L vază.

Şi dacă porniră
Îndată-L găsiră,
La Dânsul intrară
Şi I se-nchinară,

Cu daruri gătite,
Lui Hristos menite,
Luând fiecare
Bucurie mare!

Care bucurie
Şi aici să fie,
De la tinereţe
Pân' la bătrâneţe!

Oaspeţi cu azur în gene
Şi zăpadă pe opinci                                  
Se iviră la fereastră
Cu colinde şi tilinci.

Cântec legănat şi fraged,
Înfloriri de ghiocei,
Umbre mari ţineau isonul
Albăstrind pe după ei.

Se părea că-n zvon de aripi
Şi miros de tămâieri
În colindă mi se-ngână
Pui de om cu pui de cer.

Şi cântară, şi urară
Şi plecară ca un dor,
Strălucea un puf de înger
Risipind pe urma lor.

Şi era o pace albă -
Ca ninsoarea, şi era
O sfială ce din stele
Până-n inimi tremura.

Bacii lepădară grija:
Astăzi lupii ţin ajun,
Porumbeii nu visează
Vânt de uliu căpcăun.

Şi zăvozii şi dulăii
Să mai lărmuie se tem,
Boii rumegă cu botu-n
Ieslea de la Betleem.

Fă-mi-te numai ureche
Ca s-auzi, bătrân Pământ:
Sus, în leagăn prins de stele,
Gângureşte Pruncul Sfânt.

                  (Nichifor Crainic)

Afară ninge liniştit,
În casă arde focul;
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.

E noapte, patul e făcut,
Dar cine să se culce?
Când mama spune de Iisus
Cu glasul rar şi dulce.

Cum s-a născut Hristos în frig,
În ieslea cea săracă,
Cum boul peste El sufla
Căldură ca să-I facă.

Cum au venit la ieslea Lui
Păstorii de la stână
Şi îngerii cântând din cer,
Cu flori de măr în mână.               

                  (George Coşbuc)

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Pădurea iarna doarme, c'aşa vrea Dumnezeu.

Şi numai câte-un viscol o bate uneori,
Ea plânge atunci cu hohot, cuprinsă de fiori.

Şi tace-apoi şi-adoarme, când viscolele pier,
În noaptea asta însă, vin îngerii din cer.

Şi zboară'ncet de-a lungul pădurilor de brad,
Şi cântă'ncet; şi mere şi flori din sân le cad.

Iar florile s'anină de ramuri până jos
Şi-i cântec şi lumină şi-aşa e de frumos!

Iar brazii se deşteaptă, se miră asta ce-i,
Se bucură şi cântă ca îngerii şi ei.

Tu n-ai văzut pădurea, copile drag al meu,
Dar uite ce-ţi trimite dintr'însa Dumnezeu.

Un înger rupse-o creangă din brazii cu făclii,
Aşa cum a găsit-o, cu flori şi jucării.

Departe într-un staul e'n faşă-acum Isus,
Şi îngerii, o, câte şi câte I-au adus...

Dar El e bun şi-mparte la toţi câţi Îl iubesc,
Tu vino, şi te'nchină, zi: „Doamne-Ți mulţumesc”.                                  

                                                (George Coşbuc)

Pagina 8 din 17