Kedu.ro

Key education

Cuprul

Publicat de

Cuprul (Cu) este un oligoelement necesar în procesul de creştere, în buna funcţionare a inimii, în formarea hemoglobinei şi a globulelor roşii, în formarea oaselor, în fixarea fierului în organism şi prevenirea anemiei, în metabolizarea vitaminei C. Asociat cu aceasta, stimulează formarea anticorpilor şi sprijină astfel autoapărarea organismului. Previne alergiile, leucemia, osteoporoza, ulcerul, căderea părului.

De asemenea, cuprul participă la sinteza elastinei, susţinând structura cutanată. Cremele pe bază de cupru, cu rol antiseptic şi antialergic, ajută la redarea fineţii şi elasticităţii naturale a pielii, reducând leziunile şi atenuând ridurile.

În corp, cuprul se regăseşte în cantităţi mai mari în ficat, rinichi, inimă şi creier, dar şi în anumite enzime.

Intoxicaţiile cu acest element sunt periculoase, manifestându-se prin anemie, icter, consum exagerat de apă sau alte tulburări.

Necesarul de cupru se poate asigura din alimente precum: struguri, nuci, cereale, piersici, crustacee, stridii, ficat, fasole verde, ciuperci, ciocolată.

cos struguri negri

Mai multe din această categorie: « Cromul Fierul »