Kedu.ro

Key education

Venera I.

cheie

Orice persoană îşi doreşte ca la întoarcerea în propria locuinţa să regăsească toate bunurile personale în siguranţă, aşa cum le ştie. Pentru a nu avea surprize neplăcute şi a nu găsi locuinţa prădată de infractori, sunt necesare câteva măsuri elementare de securitate.

Fiind utile şi eficiente şi având costuri relativ reduse, aceste măsuri au rolul de a preveni posibilele situaţii neprevăzute şi de a asigura liniştea dumneavoastră şi a familiei dumneavoastră:

umbrela

Spre a preveni situaţiile neplăcute care v-ar aduce în postura de victime ale hoţilor de buzunare, vă încurajăm să ţineţi cont de sfaturile menţionate în rândurile care urmează.

„Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea.” (Pilde 22, 6)

Stimaţi părinţi,

Dragostea şi grija faţă de copiii dumneavoastră vă îndeamnă să îi învăţaţi pe aceştia, încă de timpuriu, cum să se comporte în relaţiile cu ceilalţi semeni, cum să comunice, cum să se dezvolte armonios şi să-şi descopere calităţile, cum să îşi desfăşoare activităţile specifice vârstei lor, cum să se ferească de rău ş.a.m.d.

indrumare educatie

Spre a veni în sprijinul dumneavoastră şi a vă ajuta să asiguraţi bucuria şi liniştea familiei dumneavoastră, vă prezentăm câteva recomandări de conduită menite să vă îndrume cum să preveniţi implicarea copiilor dvs. în situaţii neplăcute şi cum să-i ţineţi cât mai departe de un comportament negativ:

„Ascultă sfatul şi primeşte învăţătura, ca să fii înţelept toată viaţa ta.” (Pilde 19, 20)

Dragi copii şi adolescenţi, este deosebit de important ca fiecare dintre voi să vă puteţi bucura de o viaţă frumoasă, liniştită, împlinită, lipsită de ameninţări, de violenţă, de gesturi şi de incidente care să vă afecteze sănătatea, securitatea, libertatea.

Pentru că vă pasă de cei din jur şi doriţi să-i protejaţi atât pe ei, cât şi pe voi înşivă de infracţiuni şi întâmplări neplăcute, atunci lucrurile rele trebuie prevenite.

clopotel

De aceea, vă invităm să citiţi câteva sugestii privind un comportament preventiv care să vă ajute să evitaţi situaţiile neplăcute care v-ar putea pune în pericol sănătatea, libertatea, siguranţa ori viaţa, vouă sau prietenilor voştri:

„Când copiii trăiesc într-o atmosferă critică,
Ei învaţă să condamne pe toată lumea.

Când copiii trăiesc într-o atmosferă ostilă,
Învaţă să fie violenţi.

Când copiii trăiesc într-un mediu ridicol,
Învaţă să fie timizi.

Când copiii trăiesc în ruşine,
Învaţă să se simtă vinovaţi.

Când copiii trăiesc în încurajare,
Învaţă să fie încrezători.

Când copiii trăiesc în toleranţă,
Învaţă să fie răbdători.

Când copiii trăiesc în laude,
Învaţă să aprecieze.

Când copiii trăiesc în acceptare,
Învaţă să iubească.

Când copiii trăiesc în aprobare,
Învaţă să ţină la ei înşişi.

Când copiii trăiesc în cinste,
Învaţă să fie sinceri şi drepţi.

Când copiii trăiesc în siguranţă,
Învaţă să aibă încredere în ei şi în semenii lor.

Când copiii trăiesc în prietenie,
Învaţă că lumea este locul frumos unde ei merită să trăiască.”

                                                                              (Dorothy Law Nolte)

Prin rândurile care urmează, vă invit la lectura unei lucrări preţioase, scrisă ca o adevărată lecţie de viaţă, de psihologie, o „cură” cu adevăruri şi norme fundamentale, un real manual pentru deprinderea tainelor educării copiilor buni.

Cartea „Putem creşte copii buni într-o lume negativă!” (Ed. Curtea Veche, Buc., 2000), sau „Raising Positive Kids in a Negative World” (1985), scrisă de Zig Ziglar, oferă sfaturi practice pentru creşterea şi educarea copiilor „mari” sau „mici”, constituind un îndrumător pentru părinţi, un ghid presărat la tot pasul cu exemple menite să arate calea de rezolvare a problemelor cu care se confruntă părinţii în relaţia cu fii şi fiicele lor.

coperta zig ziglar

Autorul lucrării, Hilary Hinton „Zig” Ziglar (n. 6 nov. 1926), este unul dintre cei mai renumiţi scriitori americani de literatură motivaţională, orator, conferenţiar profesionist, părinte a patru copii „fericiţi, sănătoşi, eficienţi, bine adaptaţi, morali şi pozitivi”, după cum dumnealui însuşi afirma cu tărie. Totodată, este preşedintele companiei Zig Ziglar (www.ziglar.com) care oferă sprijin celor ce doresc să-şi folosească în mod optim resursele fizice, intelectuale şi spirituale, punând la dispoziţie clienţilor din lumea întreagă cărţi, materiale audio şi video, cursuri de formare etc.

Alcătuită din 16 capitole (plus o Introducere şi un Epilog), cartea lui Zig Ziglar  - „Putem creşte copii buni într-o lume negativă!” - prilejuieşte cititorului satisfacţie prin armonia de ansamblu a părţilor sale, reprezentând o pledoarie închinată credinţei şi iubirii totale şi necondiţionate care ajută la formarea unor copii buni. Lucrarea fascinează prin orizonturile spre care deschide prin forţa raţionamentelor.

Pe deplin convins că „singura cale de a forma copii pozitivi este să devenim mai întâi părinţi pozitivi”, autorul consacră o mare parte din lucrare spre a prezenta părinţilor modalităţile de a deveni „învingători” în viaţă, scop declarat încă din debutul eseului său.
Formarea unor copii buni nu este un lucru uşor - avertizează Zig Ziglar; sunt necesare mai multe „ingrediente” esenţiale:

Haideţi să ne jucăm!

Dragi Copii, cunoaşteţi fructele şi legumele? Ştiţi să le deosebiţi după: formă, culoare, aromă, gust, sâmburi, seminţe? Haideţi să dovediţi acest lucru. La finalul jocului, veţi descoperi propoziţia magică, secretul tuturor copiilor sănătoşi şi voioşi.

Urmăriţi căsuţele de mai jos şi completaţi-le cu literele corespunzătoare, astfel încât să răspundeţi corect la fiecare dintre definiţiile de mai jos:

rebus unu

Definiţii:

  1. Fructe văratice sau tomnatice, roşii, verzi sau galbene, bogate în vitamine.
  2. Fruct de pădure, roşu, aromat.
  3. Fructe de formă alungită, de culoare vânătă sau gălbuie, cu sâmbure oval.
  4. Fructe cu coaja galbenă, aromată, cu miez acrişor, folosite pentru limonadă.
  5. Fructe cu coaja tare şi miezul hrănitor.
  6. Fructe dulci, aromate, zemoase, învelite într-o coajă de culoare oranj.

Aţi răpuns corect?

Puteţi trece la proba următoare:

rebus doi

 Definiţii:

  1. Legumă formată din mai mulţi bulbi mici de formă lunguiaţă, cu gust usturător.
  2. Legumă alcătuită din frunze mari, groase şi ondulate, care se învelesc unele pe altele.
  3. Legume ovale, cărnoase, de culoare violet.
  4. Legumă cu miros puternic, cu rădăcină în formă de bulb, formată din straturi albe.
  5. Legume de culoare verde, de formă alungită, care se consumă crude sau murate.
  6. Legume cărnoase, zemoase, de formă rotundă sau uşor alungită, de culoarea sângelui.
  7. Legumă cu frunze mari, de culoare verde-închis, mâncată de Popeye Marinarul.

 Bravo! Aţi dat răspuns tuturor definiţiilor.

Acum să vedem dacă aţi rezolvat corect şi aţi reuşit să descoperiţi propoziţia magică.

Răspunsurile corecte sunt:

Fiecare dintre noi ne dorim ca vacanţele sau călătoriile noastre să fie unele liniştite, plăcute, lipsite de situaţii neprevăzute supărătoare care să ne pună în pericol şi să ne aducă în postura de victimă.

Pentru a preîntâmpina surprizele neplăcute, este necesar să ne luăm o serie de măsuri preventive, atât în ceea ce priveşte securitatea personală şi cea a familiei noastre, cât şi în privinţa siguranţei bunurilor noastre.

  • În primul rând, trebuie să ne alegem cu atenţie mijlocul de transport cu care dorim să ne deplasăm. Acesta trebuie să prezinte cel puţin gradul minim admis de siguranţă în privinţa funcţionării, a dotărilor, a alimentării cu combustibil, a conducerii sale prudente şi cu respectarea legislaţiei în vigoare.

culoarea rosie semafor

Sunt de evitat deplasările cu vehicule conduse de persoane necunoscute şi care nu aparţin niciunui furnizor autorizat de servicii de transport de persoane. De asemenea, trebuie evitate taxiurile lipsite de însemnele firmei sau care nu au aparat pentru indicarea sumei de plată pentru călătorie.

viteza

  • În cazul călătoriilor cu maşina personală, trebuie să ţinem cont de câteva sfaturi utile de conduită preventivă:

Celor care nu au ajuns încă să viziteze oraşul Sibiu, dar şi celor care şi-ar dori să-l revadă, le recomandăm cu bucurie această destinaţie complexă, care ocupă un loc de seamă în rândul zonelor turistice şi culturale româneşti.

stema sibiu

Alegerea acestei destinaţii pentru petrecerea vacanţei sau a concediului oferă avantajul că este potrivită tuturor membrilor unei familii, atât celor vârstnici cât şi celor tineri. Iar pe copii Sibiul îi poate realmente captiva, prin bogăţia obiectivelor de vizitat, prin puncte de atracţie unice, prin aspectul de cetate medievală al vechiului burg.

Dacă, pe lângă toate acestea, reuşiţi şi să vă programaţi vacanţa chiar într-o perioadă în care se desfăşoară în Sibiu una sau mai multe evenimente cultural-artistice, atunci bucuria, încântarea şi mulţumirea fiecărui membru al familiei dumneavoastră, respectiv ale fiecărui elev al clasei pe care o îndrumaţi (dacă sunteţi dascăl), sunt asigurate pe deplin. Puteţi alege dintre: Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane” Sibiu (care se desfăşoară în fiecare an în ultimul sfârşit de săptămână al lunii august), Târgul Olarilor (are loc, de regulă, în primul week-end al lunii septembrie), Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Internaţional de Film „Transilvania”, Festivalul Naţional al Tradiţiilor, Festivalul Naţional al Datinilor şi Obiceiurilor, Târgul Naţional de Jucării, Târgul de Crăciun, Târgul de Paști, târguri de produse tradiţionale şi ecologice şi multe alte evenimente sau expoziţii.

turnul sfatului

Indiferent de perioada din an în care veţi ajunge în Sibiu, să fiţi convinşi că oraşul vă întâmpină cu o varietate impresionantă de: muzee, parcuri şi grădini, lăcaşe de cult, clădiri istorice, evenimente culturale. Alături de acestea, Teatrul Radu Stanca, Teatrul pentru copii şi tineret GONG precum şi Filarmonica de Stat Sibiu vă aşteaptă cu programe care vor răspunde exigenţelor chiar şi celor mai pretenţioşi dintre spectatori.
Totodată, numeroasele hoteluri, pensiuni, restaurante, centre comerciale vă pot asigura servicii de calitate, accesibile oricărui buzunar.

„Natura creează pentru noi în fiece zi tablouri de o infinită frumuseţe, trebuie doar să avem ochi să le vedem...” (John Ruskin)

Lecţie despre frumuseţea şi importanţa culorilor în viaţa omului, despre semnificaţia acestora şi noţiunile de bază privind culorile (lecţie recomandată, în special, copiilor cu vârste între 10 şi 13 ani).

Descarcă PowerPoint „Lumea mea, plină de culoare!”

Pagina 11 din 17