CHÍMEN s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori mari și roșiatice, ale cărei fructe aromatice se întrebuințează la gătitul bucatelor ca mirodenie și în medicină; crește sălbatică prin fînețe și pășuni sau cultivată (Carum carvi); chimion-de-cîmp, chimion-sălbatic, secărică. V. chimion. – Accentuat și: chimén. – Variantă: chimín s. m.
Chimenul (Carum carvi) este o plantă bienală din familia Apiaceae, care crește în Europa și în vestul Asiei în soluri argiloase, uscate. Este originar din țările din estul Mediteranei și nordul Egiptului, dar, în prezent se cultivă și în țări din Europa, Turcia, Iran, India, Maroc, China sau America. Crește și se dezvoltă cel mai bine în zonele însorite, acolo unde nu plouă foarte mult.

Sursa foto: wikipedia.org

Fructele au un miros și gust puternice, asemănătoare cu ale anasonului, care provin de la uleiurile aromatice conținute. Fructele de chimen, întregi sau măcinate, sunt folosite ca mirodenie în diverse feluri de pâine (în special pâinea de secară), în lichioruri, în mâncăruri gătite la cuptor (varza acră etc.), pentru a aroma brânzeturile.
Frunzele tinere de chimen se folosesc la salate, iar rădăcinile pot înlocui rădăcinile de pătrunjel la pregătirea supelor și mâncărurilor. În casă, din fructe se prepară supe dietetice care stimulează activitatea tuturor glandelor tubului digestiv.
Uleiul din semințe de chimen este folosit ca ingredient în săpunuri, loțiuni și parfumuri. Turtele rezultate în urma extragerii uleiului de chimen, conținând cantități însemnate de proteină și hidrați de carbon, se folosesc pentru hrana animalelor.
Chimenul sălbatic crește foarte risipit, în fânețe, pe câmpuri, la marginea pădurilor, semințele sunt mici, mult mai mici decât semințele chimenului cultivat care sunt mai bogate în ulei volatil și mult mai puternice din punct de vedere medicinal.

Conține: acizii grași Omega3 și Omega6, carbohidrați, fibre alimentare, vitamina A, vitamina B1, B2, B3, B6, B9 (acid folic), vitamina C, vitamina E, vitamina K, calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, zinc, seleniu, mucilagii, substanțe albuminoide, rezine, tanoizi, fitosteroli, uleiuri volatile (carvonă, carveol, carvacrol), antioxidanți (luteină, caroten).

Proprietăți terapeutice:
- reglează funcțiile stomacului, fiind un antiinflamator intestinal;
- tratează: anorexia, hemoroizii (pulbere de semințe de chimen), dismenoreea, colicile intestinale, stările de epuizare, durerile de cap, sinuzita, astmul, bronșita, reumatismul, deficiențele de alăptare;
- combate colicile bebelușilor (se adaugă câteva semințe de chimen în laptele care fierbe și se amestecă împreună cu miere);
- reglează menstruația;
- elimină paraziții intestinali;
- sedativ, susținător al imunității;
-- ceaiul de chimen este un bun diuretic și laxativ;
- are proprietăți galactogoge (stimulează producția de prolactină, hormon necesar pentru alăptare);
- acționează la nivelul aparatului respirator, ajută la eliminarea secrețiior bronșice și are efect antiinflamator;
- ajută în caz de cădere a părului, mătreață, insomnie, diabet, hipertensiune, colesterol ridicat, hepatită;
- este un aliat de nădejde împotriva durerilor, în special cele de spate, de genunchi sau articulații;
- cataplasmele cu semințe de chimen fierte ajută la tratarea sânilor inflamați și umflați;
- în cosmetică chimenul este utilizat în industria parfumurilor, de asemenea în creme, ce hidratează, curăță și dau strălucire pielii și ameliorează semnele de oboseală.

Precauții:
- chimenul nu este indicat persoanelor care suferă de epilepsie sau alergie la chimen;
- în ceea ce privește administrarea chimenului copiilor, există riscul declanșării unei crize de epilepsie; de regulă, pentru copiii foarte mici este recomandat din acest motiv feniculul, în locul chimenului;
- în concentrații mari, chimenul poate irita pielea.