Ninsoarea

Publicat de 

Scurtă compunere - categoria: descriere de natură.

Se apropie, cu paşi grăbiţi, şi ultima fiică a bătrânului an, Iarna. În zori, văzduhul pare învăluit într-o tăcere adâncă. Străzile sunt pustii, iar adierea rece a vântului înfioară crengile copacilor, pe care i-a dezbrăcat de mult timp de straiele verzi. Cerul este, încă, senin.

Iată că Zâna Iernii a urcat în caleaşca ei argintie, trasă de cai albi ca spuma laptelui, îndreptându-se către noi. Deodată, din cer începură să cadă steluţe argintii de nea, mici, rare. Apoi, ele deveniră tot mai dese, presărându-se peste întreg ţinutul. Copiii, cei mai fideli prieteni ai Iernii, au ieşit afară, fermecaţi de frumuseţea primei ninsori, tulburând liniştea dimineţii.

Peste o vreme, cerul începe să plângă cu lacrimi mari de vată. Fulgii cad formând un strat pufos de nea. Steluţele se joacă de-a prinselea prin aer, se aşează pe crengile copacilor, pe pământ sau se fac nevăzute în palmele copiilor.

Vesele lacrimi de argint cad necontenit, ca o perdea strălucitoare. Oraşul s-a transformat într-un ţinut de basm, populat de miile de arătări jucăuşe. Cerul parcă plânge, dar copiii râd cu bucuria unor inimi curate, ce fac să vibreze inima cea rece a Iernii. De acum înainte, Iarna va domni în palatul său ca de lapte, până la venirea primăverii.

Fii ai fanteziei, fulgii de nea continuă să zburde prin aer, fascinând privirile tuturor. Orele trec nebăgate în seamă, ninse - parcă - şi ele.

După-amiaza ninsoarea se opreşte. Derdeluşul se umple de copii mari şi mici, ce trag după ei săniuţele. Crăiasa zăpezii le zâmbeşte, complice, din înaltul cerului. Săniile alunecă uşor pe omătul moale. Uneori săniuțele se ciocnesc, iar copiii cad, dar se ridică de fiecare dată răzând. Din neaua bogată, cei mici făuresc oameni de zăpadă, hazlii, cu nasul portocaliu. Nici bulgării de zăpadă nu întârzie să apară, construiţi cu măiestrie şi apoi azvârliţi de copii unii altora.

Pare că întreaga natură zâmbeşte tainic, bucuroasă de sosirea primei ninsori.

Pe nesimţite vine seara, iar negurile coboară învăluind zarea. Regina nopţii, Luna, se iveşte, caldă, pe cerul îngheţat. Sub razele ei, omătul pare o pulbere fină de argint. Noapte cade mai grea, mai lungă.

Frumuseţea primei ninsori încântă întotdeauna, rămânându-ne o luminoasă amintire a copilăriei!

iarna

Mai multe din această categorie: « Primăvara Vreau să fiu pilot! »

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează