Colindătorii

Publicat de 

„Cad fulgii mari, încet zburând
Și-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând,
Demult uitarăm jocul.
Demult și patul ne-aștepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar și dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Și boul cum sufla milos,
Căldură ca să-I facă,
Drăguț un miel cum I-au adus
Păstorii de la stână
Și îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Și-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Și vin mereu, se-opresc în drum,
Se-aud acum în tindă -
Noi stăm cu ochii pironiți
Și fără de suflare:
Sunt îngerii din cer veniți,
Cu Leroi, Domnul mare!

Ei cântă-nălțător și rar
Cântări de biruință,
Apoi se întorc și plâng amar
De-a Iudei necredință,
De spini, de-ostași și c-a murit...
Dar s-a deschis mormântul
Și El acum e-n cer suit
Și judecă Pământul.

Și până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam niciunul -
Sărac ne-a fost, dar cald și drag
În casă-ne Crăciunul.
Și când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Și-n fașe, mic, pe Domnul.”

                      (George Coșbuc)

 

Mai multe din această categorie: « Primeneşte-ţi, gazdă, casa

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează