„Sunt partenerul meu pe viaţă, pe acest pământ,
De aceea vreau să mă cunosc, să ştiu exact cum sunt,
Să fiu în stare drept în ochi să mă privesc
În ceas de asfinţit, când voi fi nevoit să socotesc.
Nu vreau s-ascund pe-un raft uitat de lume
O tolbă plină cu secrete despre mine
Şi să mă amăgesc mereu, trecând pe lângă locul ferecat,
Că nimeni nu mai ştie cine sunt cu-adevărat.
Nu vreau cu false nestemate eu să mă mândresc,
Cu fruntea sus vreau printre oameni să păşesc.
După respectul semenilor mei tânjesc,
Deşi sunt mulţi cei care la mărire şi arginţi se îmbulzesc,
Eu vreau cu dragoste să pot să mă privesc.
Pe scena vieţii locul ce mi-e dat mi-l voi juca,
Într-un spectacol autentic, nu o cacealma.
Nu pot, chiar dac-aş vrea să mă ascund de mine,
Căci eu văd tot ce altora ascuns le va rămâne;
Nicicând nu voi putea să fug de ce-i adevărat
Căci, orice-ar fi, ca să rămân cu mine împăcat
Eu vreau să mă respect şi să am cugetul curat.”

                                                       (Edgar Guest)