„Cu ce rămâi din toate
Spre câte-n lume-alergi,
Cu tine-n veşnicie
Ce iei să duci când mergi?
Cu ce rămâi din banii
Pe care-i strângi zgârcit,
Când moartea o să-ntrebe
Tu pentru ce-ai trăit?
Cu ce rămâi din câte
podoabe cauţi şi-mbraci,
Când mulţi n-aveau nici zdrenţe,
Ci tremurau săraci?
Cu ce rămâi din slava
Deşartă ce ţi-ai strâns,
Când o să vină focul
Cu scrâşnete şi plâns?
 
Cu ce rămâi din câtă
Grăsime-mpovărezi
Sau din frumuseţea care
Găteşti şi subţiezi?
Cu ce rămâi în urma
Cumplitului pârjol,
Când, toate-arzând, pleca-vei
Sărac, nebun şi gol?
Când Domnul o să vină
Cu slavă sau cu munci,
Când tot ce-ai azi pieri-va
— Cu ce rămâi atunci?”

                      (Traian Dorz)